Îmi pare aşa ciudat…


Îmi pare aşa ciudat
C-avem atâta vreme pentru ură,
Când viaţa nu-i decât o picătură
Între acest moment şi celălalt.
Şi e neînteles de trist
Că nu privim la cer mai des
Că nu culegem flori, că nu iubim,
Noi, care atât de repede murim.

Am găsit aceste versuri scrise pe un carneţel ce-l luam cu mine prin tabere, în liceu. Din păcate nu-mi amintesc şi nici nu am notat de unde le-am “furat”. Am tot căutat pe net, dar nici aici nu am găsit, din păcate autorul versurilor.

About these ads

14 comments on “Îmi pare aşa ciudat…

  1. delataste spune:

    Frumoase versuri. Jean Cocteau, apropo:)

  2. Aura Rusu spune:

    Buna! Te invit la un guest-post pe blogul meu, daca est ide acord. :)

  3. ideisiidei spune:

    bine spus, pentru fapte bune, pentru empatie si pentru orice sentimente care nu face sa ne creasca tensiunea n-avem timp. unii gasesc toata disponibilitatea din lume pentru ura

  4. Aura Rusu spune:

    Buna! Sigur ca este inca valabila oferta:)! Pregateste articolul si ma anunti cand este gata ca sa il pot publica!

  5. mike c spune:

    jean maurice eugene clement coteau

  6. dana spune:

    versurile sunt ale lui Kipling.

  7. Gabriella Sandi spune:

    Buna seara! Am dat peste pagina ta cautand si eu autorul acestor versuri…Acum sunt complet in ceata!Vag imi aminteam ca sunt scrise de Cocteau,dar acum am gasit o poezie de Magda Isanos (“Murim …ca maine”) in care apar aceste versuri…Cine o fi adevaratul autor? Nu imi ramane decat sa caut in fisierele Bibliotecii Nationale a Frantei…Pe curand…cu noi vesti!

  8. Nela Ciobanu spune:

    E-aşa de trist să cugeti că-ntr-o zi,
    poate chiar mâine, pomii de pe-alee
    acolo unde-i vezi or să mai stee
    voioşi, în vreme ce vom putrezi.

    Atâta soare, Doamne, atâta soare
    o să mai fie-n lume dupa noi;
    cortegii de-anotimpuri şi de ploi,
    cu păr din care şiruie răcoare…

    Şi iarba asta o să mai răsară,
    iar luna tot aşa o să se plece,
    mirată, peste apa care trece
    noi singuri n-o să fim a doua oară.

    Şi-mi pare-aşa ciudat că se mai poate
    găsi atâta vreme pentru ură,
    când viaţa e de-abia o picătură
    între minutu-acesta care bate

    şi celălalt şi-mi pare ne-nţeles
    şi trist că nu privim la cer mai des,
    că nu culegem flori şi nu zâmbim,
    noi, care-aşa de repede murim.

    (Murim… ca mâine – Magda Isanos)

Lasă un răspuns

Completeaza detaliile de mai jos sau apasa click pe una din imagini pentru a te loga:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Schimbă )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Schimbă )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Schimbă )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Schimbă )

Connecting to %s