Octavian Paler – Avem timp



Avem timp pentru toate
Să dormim, să alergăm în dreapta și-n stânga,
să regretăm c-am greșit și să greșim din nou, 
să-i judecăm pe alții și să ne absolvim pe noi înșine,
avem timp să citim și să scriem, 
să corectăm ce-am scris, să regretăm ce-am scris, 
avem timp să facem proiecte și să nu le respectăm, 
avem timp să ne facem iluzii și să răscolim prin cenușa lor mai târziu. 
Avem timp pentru ambiții și boli, 
să învinovățim destinul și amănuntele, 
avem timp să privim norii, reclamele sau un accident oarecare, 
avem timp să ne-alungam întrebările, să amânăm răspunsurile, 
avem timp să sfărâmăm un vis și să-l reinventăm, 
avem timp să ne facem prieteni, să-i pierdem, 
avem timp să primim lecții și să le uităm după-aceea, 
avem timp să primim daruri și să nu le-nțelegem. 
Avem timp pentru toate. 
Nu e timp doar pentru puțină tandrețe. 
Când să facem și asta – murim. 
Am învățat unele lucruri în viața pe care vi le împărtășesc și vouă !! 
Am învățat că nu poți face pe cineva să te iubească. 
Tot ce poți face este să fii o persoană iubită. 
Restul … depinde de ceilalți. 
Am învățat că oricât mi-ar păsa mie 
Altora s-ar putea să nu le pese. 
Am învățat că durează ani să câștigi încredere 
Și că doar în câteva secunde poți să o pierzi 
Am învățat că nu conteaza CE ai in viață 
Ci PE CINE ai. 
Am învățat că te descurci și ți-e de folos farmecul cca 15 minute 
Dupa aceea, însă, ar fi bine să știi ceva. 
Am învățat că nu trebuie să te compari cu ceea ce pot alții mai bine să facă 
Ci cu ceea ce poți tu să faci 
Am învățat că nu contează ce li se întâmplă oamenilor 
Ci contează ceea ce pot eu să fac pentru a rezolva 
Am învățat că oricum ai tăia 
Orice lucru are două fețe 
Am învățat că trebuie să te desparți de cei dragi cu cuvinte calde 
S-ar putea să fie ultima oară când îi vezi 
Am învățat că poți continua încă mult timp 
Dupa ce ai spus că nu mai poți 
Am învățat că EROII sunt cei care fac ce trebuie, când trebuie 
Indiferent de consecințe 
Am învățat că sunt oameni care te iubesc 
Dar nu știu s-o arate 
Am învățat că atunci cand sunt supărat am dreptul să fiu supărat 
Dar nu am dreptul să fiu și rău 
Am învățat că prietenia adevărată continuă să existe chiar și la distanță 
Iar asta este valabil și pentru iubirea adevărată 
Am învățat că, dacă cineva nu te iubește cum ai vrea tu 
Nu înseamnă că nu te iubește din tot sufletul. 
Am învățat că indiferent cât de bun îți este un prieten 
Oricum te va rani din când în când 
Iar tu trebuie să-l ierți pentru asta. 
Am învățat că nu este întotdeauna de ajuns să fii iertat de alții 
Câteodată trebuie să înveți să te ierți pe tine însuți 
Am învățat că indiferent cât de mult suferi, 
Lumea nu se va opri în loc pentru durerea ta. 
Am învățat că trecutul și circumstanțele ți-ar putea influența personalitatea 
Dar ca TU ești responsabil pentru ceea ce devii 
Am învățat că, dacă doi oameni se ceartă, nu înseamnă că nu se iubesc 
Și nici faptul că nu se ceartă nu dovedește că se iubesc. 
Am învățat că uneori trebuie să pui persoana pe primul loc 
Și nu faptele sale 
Am învățat că doi oameni pot privi același lucru 
Și pot vedea ceva total diferit 
Am învățat că indiferent de consecințe 
Cei care sunt cinstiți  cu ei înșiși ajung mai departe în viață 
Am învățat că viața îți poate fi schimbată în câteva ore 
De către oameni care nici nu te cunosc. 
Am învățat că și atunci când crezi că nu mai ai nimic de dat 
Când te strigă un prieten vei găsi puterea de a-l ajuta. 
Am învățat că scrisul 
Ca și vorbitul 
Poate liniști durerile sufletești 
Am învățat că oamenii la care ții la cel mai mult 
Îți sunt luați prea repede … 
Am învățat că este prea greu să-ți dai seama 
Unde să tragi linie între a fi amabil, a nu rani oamenii si a-ti sustine parerile. 
Am învățat să iubesc 
Ca să pot să fiu iubit.

As the sun goes down…


​Zâmbeam… și fredonam versurile melodiei din titlu…

Îmi îndeplineam, cu atâta ușurință, una dintre marile dorințe ale copilăriei.
Priveam soarele, cum apune liniștit, în marea albastră, oferindu-mi un spectacol de culori, ce se cerea a fi imortalizat. Iar gândurile îmi erau departe… atât de departe…

Liniștea aceea, apăsătoare, dar relaxantă, în același timp, nu îmi puteau potolii gândurile.

Peisajul ireal, trezea un munte de speranță, de dorință și încredere într-un viitor minunat, încununat de seninătate și de bucurii.

Eram copleșită de aminitiri, ce mă țineau strâns în ghearele trecutului… Visam încrezătoare la viitor, dar nu mă puteam desprinde de tihna dominantă a prezentului.
Ruptă de tot ceea ce se întâmpla în jurul meu, eram doar eu, soarele și marea. În depărtare, zăream siluetele celor care, urmăreau acest spectacol.
Câte poveşti o fi ascultat marea?!? Câte secrete o fi ascuns soarele, odată cu apunerea sa!?!
Fără a aștepta un răspuns, mi-am amintit că eram acolo cu un scop. Am luat aparatul din nisipul încă fierbinte și am surprins, în prea puține fotografii, apusul mult visat.
Și așa am realizat că sunt momente în viață când apusul, pe lângă liniște, oferă mai multă speranță în viitor, decât orice alt început…

Fericire?!?!


Mi-am amintit de o discuție pe care am avut-o acum mai bine de zece ani, cu o prietenă, despre fericire… Eram niște copile și totuși ne puneam multe întrebări despre FERICIRE:
Există?
De ce percepem fericirea doar ca pe o stare de moment?
Sunt lucruri mărunte ce ne aduc zâmbetul pe față…
Sunt momente de fericire ce ne aduc lacrimi pe obraji…
Dacă ai putea, ai face o selecție între aceste momente?
Să fie un scop al vieții?
Reușim să fim fericiți, găsind un echilibru între inimă și rațiune?
Cel mai des întâlnim fericirea în ochii copiilor. Să-i privim mai des, să învățăm de la ei să fim fericiți!
Libertatea=fericire?
Da!
Având libertatea de a face ce ne place, de a trăi așa cum ne dorim, de a ne crea propriul universul, de a avea idealuri, de a stabili anumite limite, de a iubi, putem fi fericiți, în fiecare secundă.

” A fi fericit nu înseamnă că totul este perfect. Ci faptul că ai decis să vezi dincolo de imperfecțiuni.” (Autor anonim)

image

Zâmbetele rămân doar o reacție a zborului…


Suntem tot timpul pe fugă. Alergăm, în mare viteză către idealuri. Zburăm cu supersonice prin viață, făcând câte o escală pe aeroportul fericirii, al speranței sau al optimismului. Realimentăm și pornim, din nou, în goană, spre drumul vieții. Viteza acesta, prea mare, nu ne permite să ne bucurăm de lucrurile mărunte din jurul nostru.

image

Stresul continuu, provocat de frica zborului, de eventualele turbulențe, de toate celelalte obstacole de care ne lovim sau de problemele pe care le întâmpinăm, ne îndepărtează de frumusețea vieții. Asfel devenim tot mai încruntați, mai supărați, mai triști.
Zâmbetele rămân doar o reacție a zborului…

image

Tu… nu ai fost ca ei…


Tu ai fost diferit… Nu mi-ai dăruit nici stelele, nici luna.
Nu mi-ai promis iubire veșnică. Nici nu ai amintit vreodată de ea. Nu ai folosit cuvinte mari ca să mă cucerești. Parcă nici nu îți doreai asta.
Nu ai făcut niciodată un pas către sufletul meu. Ba chiar ai fugit de mine.
Nici măcar nu ai încercat să cauți încredere în mine, dar ai reușit să o scoți la „suprafață”.

image

Nu mi-ai șoptit nici cele mai credibile gânduri. Nu ai vrut să îmi mângâi, nici măcar o secundă, sufletul.
Și… cu toate astea, mi-ai oferit ceea ce alții caută, aleargă sau luptă o viață întreagă să poată obține…

Mi-ai adus, de nenumărate ori, involuntar, zâmbetul pe buze.
Mi-ai dat puterea să accept viața, cu toate nedreptățile și toate clipele de tristețe.
Mi-ai dăruit, poate, cel mai minunat dar,  momente perfecte… despre care nu aș fi crezut că există…

image

Și așa am realizat că, „nu există viață perfectă, dar există momente perfecte”…

Mi-ai adus marea la picioare, iar eu… ți-am spus că vreau oceanul…


Încerci să mă schimbi, deși știi că nu o să  reușești. Mă cunoști de atâta amar de vreme… Știi că ai în fața ta un om puternic. Îmi cunoști slăbiciunile… și de fiecare dată, știi ce subiect să abordezi, doar pentru a-mi demonstra încă o dată că te interesează persoana mea, mai mult decât orice…
Mi-ai promis stelele, eu ți-am spus că nu-i de-ajuns…
Mi-ai adus marea la picioare, iar eu… ți-am spus că vreau oceanul…
Ai zâmbit… Și din nou, cu pragmatism, m-ai întrebat: „Crezi că îți va aduce mai multă satisfacție decât marea?”
Privirea mea ți-a fost de ajuns, încât să spui: „Dacă asta îți dorești, atunci, așa o să fie!”
Și eu, ce am făcut? Am râs în sinea mea… Și am zis… „Doamne, chiar e plină lumea de nebuni…”
Ai fi capabil să îmi dai chiar și viața ta…

image

Iar eu… aș râde iar… și iar…
Te mint și îți spun orice, doar ca să te pot îndepărta… Pari că înțelegi, dar stai liniștit și aștepți că mă voi schimba…
Dar eu, nu știu ce e iubirea… Sunt un om realist, nu cred în ea… Mi se pare un joc al minții, iar mie nu îmi place să mă joc! Cel puțin, nu cu mintea…

Și atunci te vei întreba: „Sunt singur?”


Nu te amăgi cu amintirile! Nu te iluziona cu viitorul!
Trăiește în prezent! Bucură-te de viață, de fiecare clipă și zâmbește… azi poți privi spre cer!

image

Oare mâine vei mai putea?
Luptă să îți îndeplinești dorințele! Antrenează-te! Fii perseverent, optimist! Cu speranță și încredere, vei ajunge la finalul cursei, învingător!
Vei întâmpina obstacole. De unele te vei lovi… rău… Peste altele vei face salturi pline de măreție. Vor fi și obstacole ce ți se vor părea imposibil de depășit, dar nu uita imposibilul devine posibil, când te aștepți mai puțin!
Cu timpul, vei învăța, că doar ceea ce lași să se apropie de tine te poate lovi, dar te poate ajuta și să zbori…
Și atunci te vei întreba: „Sunt singur?”
Da! Ești singur! Toți suntem singuri. Avem propriile căi, ce se intersectează, din când în când…
 Viața, karma sau Dumnezeu… contribuie la asta..

image

TU… continuă să lupți, să fii original, să ajungi unde ți-ai propus!