Oricât de mult am încerca să fim actori de comedie, viața tot este o dramă, într-un final!

Alergăm după bani toată viața… Muncim, ne zbatem, ne stresăm și ajungem să trecem prin timp, fără a mai prețui puținele clipe de fericire. Mergem pe stradă cu capele plecate, fiind prea „apăsați” de griji și uităm de cele mai multe ori să ridicăm privirea spre cer, doar pentru a ne bucura că îl putem vedea.

Lăsăm cuvintele să ne afecteze, în loc să le folosim pentru alinare sau pentru a-i face pe cei din jur să zâmbească.
Ar fi mai simplu și mai ușor să alegem doar momente frumoase, zâmbetele sincere și simplitatea… Dar nu reușim întotdeauna…

Suntem supuși încercărilor pentru a învăța să facem alegerile potrivite.
Sunt momente, cuvinte, oameni ce își pun amprenta asupra fiecăruia dintre noi, pentru totdeauna.
Ce bine ar fi să putem păstra, în amintire, doar ceea ce ne poate bucura, ridica moralul și ceea ce ne înălță sufletul!

Oricât de mult am încerca să fim actori de comedie, viața tot este o dramă, într-un final!

Unde găsim motivația?

​Nu există pași bine definiți pentru a ajunge pe culmile succesului, dar de multe ori, harul, instinctele și calitățile dobândite la naștere, ne pot îndruma spre motivare și implicit spre succes.

Motivația fiecaruia dintre noi are la bază și dezvoltarea noastră personală și profesională. Important este să avem idealuri bine stabilite și chiar să sperăm că putem obține mai mult decât am visat vreodată.

Personalitatea fiecăruia dintre noi este unică. Important este să gândim pozitiv și să lăsăm calitățile să ne ducă acolo unde ne dorim.
Pentru a putea face față situațiilor noi, cu care ne confruntăm trebuie să ne recunoaștem defectele și să explorăm la maximum calitățile personale.

 Adaptabilitatea – pe lângă stăpânirea de sine, verticalitate și acceptare – este una dintre caracteristicile necesare în situațiile critice.

Și totuși unde găsim motivația de a merge mai departe, atunci când simțim că totul se prăbușește?!? Cum putem continua lupta spre ascensiune, dacă întâlnim in drumul nostru doar obstacole?
Cu siguranță răspunsurile sunt doar la noi.
Privind în jur, întotdeauna vom observa că „mai avem câte ceva de făcut”, mai putem îndrepta lucrurile sau chiar putem îndepărta obstacolele  din drumul nostru.

Atâta vreme cât mai avem credință, putem continua lupta pentru îndeplinirea visurilor, chiar dacă nimic nu pare că ar duce în acea direcție.

Integrala vieții mele

Integrala vieții mele
Privirea ta de ieri
M-a derivat cu totul
Că nu-țeleg ce-mi ceri.

Prin prisma vieții mele
Întâi când te-am zărit
Mi-ai apărut pierdută
La minus infinit.

Iubirea mea crescândă
Un maxim atinge
Iar raza ei vectoare
La tine mă împinge.

Spre tine ecuație,
Formulă ideală,
Figură grațioasă,
Ca semnul integrală.

Nutresc ca asimptotă
Speranța că vreodată
Vom fi-mpreună-acolo
Hiperbolă-adorată.

Doresc continuu aceasta,
Alerg la infinit
Și-am probabilitatea
Că nu sunt rătăcit.

Socoate și tu însăți
Dacă n-am drept c-alerg,
Spre limita la care
Cei ce iubesc converg.

Revino în domeniu
Să rezolvăm cu bine
Problema de a fi
O funcție de tine.

Să adunăm sărutul
În serii dezvoltate
În serii divergente
Ce nu pot fi însumate.

Dar mi-e că din pacate
Frumozul vis feeric
Va fi o cantitate
Cu minus înainte,
Ce stă râzând brutal,
Sub aripa întinsă
A unui radical.

Sursa

Octavian Paler – Avem timp

Avem timp pentru toate
Să dormim, să alergăm în dreapta și-n stânga,
să regretăm c-am greșit și să greșim din nou, 
să-i judecăm pe alții și să ne absolvim pe noi înșine,
avem timp să citim și să scriem, 
să corectăm ce-am scris, să regretăm ce-am scris, 
avem timp să facem proiecte și să nu le respectăm, 
avem timp să ne facem iluzii și să răscolim prin cenușa lor mai târziu. 
Avem timp pentru ambiții și boli, 
să învinovățim destinul și amănuntele, 
avem timp să privim norii, reclamele sau un accident oarecare, 
avem timp să ne-alungam întrebările, să amânăm răspunsurile, 
avem timp să sfărâmăm un vis și să-l reinventăm, 
avem timp să ne facem prieteni, să-i pierdem, 
avem timp să primim lecții și să le uităm după-aceea, 
avem timp să primim daruri și să nu le-nțelegem. 
Avem timp pentru toate. 
Nu e timp doar pentru puțină tandrețe. 
Când să facem și asta – murim. 
Am învățat unele lucruri în viața pe care vi le împărtășesc și vouă !! 
Am învățat că nu poți face pe cineva să te iubească. 
Tot ce poți face este să fii o persoană iubită. 
Restul … depinde de ceilalți. 
Am învățat că oricât mi-ar păsa mie 
Altora s-ar putea să nu le pese. 
Am învățat că durează ani să câștigi încredere 
Și că doar în câteva secunde poți să o pierzi 
Am învățat că nu conteaza CE ai in viață 
Ci PE CINE ai. 
Am învățat că te descurci și ți-e de folos farmecul cca 15 minute 
Dupa aceea, însă, ar fi bine să știi ceva. 
Am învățat că nu trebuie să te compari cu ceea ce pot alții mai bine să facă 
Ci cu ceea ce poți tu să faci 
Am învățat că nu contează ce li se întâmplă oamenilor 
Ci contează ceea ce pot eu să fac pentru a rezolva 
Am învățat că oricum ai tăia 
Orice lucru are două fețe 
Am învățat că trebuie să te desparți de cei dragi cu cuvinte calde 
S-ar putea să fie ultima oară când îi vezi 
Am învățat că poți continua încă mult timp 
Dupa ce ai spus că nu mai poți 
Am învățat că EROII sunt cei care fac ce trebuie, când trebuie 
Indiferent de consecințe 
Am învățat că sunt oameni care te iubesc 
Dar nu știu s-o arate 
Am învățat că atunci cand sunt supărat am dreptul să fiu supărat 
Dar nu am dreptul să fiu și rău 
Am învățat că prietenia adevărată continuă să existe chiar și la distanță 
Iar asta este valabil și pentru iubirea adevărată 
Am învățat că, dacă cineva nu te iubește cum ai vrea tu 
Nu înseamnă că nu te iubește din tot sufletul. 
Am învățat că indiferent cât de bun îți este un prieten 
Oricum te va rani din când în când 
Iar tu trebuie să-l ierți pentru asta. 
Am învățat că nu este întotdeauna de ajuns să fii iertat de alții 
Câteodată trebuie să înveți să te ierți pe tine însuți 
Am învățat că indiferent cât de mult suferi, 
Lumea nu se va opri în loc pentru durerea ta. 
Am învățat că trecutul și circumstanțele ți-ar putea influența personalitatea 
Dar ca TU ești responsabil pentru ceea ce devii 
Am învățat că, dacă doi oameni se ceartă, nu înseamnă că nu se iubesc 
Și nici faptul că nu se ceartă nu dovedește că se iubesc. 
Am învățat că uneori trebuie să pui persoana pe primul loc 
Și nu faptele sale 
Am învățat că doi oameni pot privi același lucru 
Și pot vedea ceva total diferit 
Am învățat că indiferent de consecințe 
Cei care sunt cinstiți  cu ei înșiși ajung mai departe în viață 
Am învățat că viața îți poate fi schimbată în câteva ore 
De către oameni care nici nu te cunosc. 
Am învățat că și atunci când crezi că nu mai ai nimic de dat 
Când te strigă un prieten vei găsi puterea de a-l ajuta. 
Am învățat că scrisul 
Ca și vorbitul 
Poate liniști durerile sufletești 
Am învățat că oamenii la care ții la cel mai mult 
Îți sunt luați prea repede … 
Am învățat că este prea greu să-ți dai seama 
Unde să tragi linie între a fi amabil, a nu rani oamenii si a-ti sustine parerile. 
Am învățat să iubesc 
Ca să pot să fiu iubit.

As the sun goes down…

​Zâmbeam… și fredonam versurile melodiei din titlu…

Îmi îndeplineam, cu atâta ușurință, una dintre marile dorințe ale copilăriei.
Priveam soarele, cum apune liniștit, în marea albastră, oferindu-mi un spectacol de culori, ce se cerea a fi imortalizat. Iar gândurile îmi erau departe… atât de departe…

Liniștea aceea, apăsătoare, dar relaxantă, în același timp, nu îmi puteau potolii gândurile.

Peisajul ireal, trezea un munte de speranță, de dorință și încredere într-un viitor minunat, încununat de seninătate și de bucurii.

Eram copleșită de aminitiri, ce mă țineau strâns în ghearele trecutului… Visam încrezătoare la viitor, dar nu mă puteam desprinde de tihna dominantă a prezentului.
Ruptă de tot ceea ce se întâmpla în jurul meu, eram doar eu, soarele și marea. În depărtare, zăream siluetele celor care, urmăreau acest spectacol.
Câte poveşti o fi ascultat marea?!? Câte secrete o fi ascuns soarele, odată cu apunerea sa!?!
Fără a aștepta un răspuns, mi-am amintit că eram acolo cu un scop. Am luat aparatul din nisipul încă fierbinte și am surprins, în prea puține fotografii, apusul mult visat.
Și așa am realizat că sunt momente în viață când apusul, pe lângă liniște, oferă mai multă speranță în viitor, decât orice alt început…

Fericire?!?!

Mi-am amintit de o discuție pe care am avut-o acum mai bine de zece ani, cu o prietenă, despre fericire… Eram niște copile și totuși ne puneam multe întrebări despre FERICIRE:
Există?
De ce percepem fericirea doar ca pe o stare de moment?
Sunt lucruri mărunte ce ne aduc zâmbetul pe față…
Sunt momente de fericire ce ne aduc lacrimi pe obraji…
Dacă ai putea, ai face o selecție între aceste momente?
Să fie un scop al vieții?
Reușim să fim fericiți, găsind un echilibru între inimă și rațiune?
Cel mai des întâlnim fericirea în ochii copiilor. Să-i privim mai des, să învățăm de la ei să fim fericiți!
Libertatea=fericire?
Da!
Având libertatea de a face ce ne place, de a trăi așa cum ne dorim, de a ne crea propriul universul, de a avea idealuri, de a stabili anumite limite, de a iubi, putem fi fericiți, în fiecare secundă.

” A fi fericit nu înseamnă că totul este perfect. Ci faptul că ai decis să vezi dincolo de imperfecțiuni.” (Autor anonim)

Zâmbetele rămân doar o reacție a zborului…

Suntem tot timpul pe fugă. Alergăm, în mare viteză către idealuri. Zburăm cu supersonice prin viață, făcând câte o escală pe aeroportul fericirii, al speranței sau al optimismului. Realimentăm și pornim, din nou, în goană, spre drumul vieții. Viteza acesta, prea mare, nu ne permite să ne bucurăm de lucrurile mărunte din jurul nostru.

Stresul continuu, provocat de frica zborului, de eventualele turbulențe, de toate celelalte obstacole de care ne lovim sau de problemele pe care le întâmpinăm, ne îndepărtează de frumusețea vieții. Asfel devenim tot mai încruntați, mai supărați, mai triști.
Zâmbetele rămân doar o reacție a zborului…