Nicio clipă din viaţă, nu seamănă cu alta. Uneori… ne înfruptăm din amintiri… Oricât de mult ne-am dori să retrăim unele clipe, cu atât mai mult, par că se îndepărtează de sufletele noastre.
Amintirea primei iubiri… rămâne în sufletele noastre pentru totdeauna. O amintire frumoasă? O grea povară, închisă în suflet, cu un lacăt ale cărui chei sunt pierdute???
În fiecare an… retrăiesc acele amintiri… gândindu-mă la el, la ce a fost…. la ce ar fi putut să fie… Acum, e atât de aproape de mine… şi atât de departe în aceleşi timp. Nu va înţelege niciodată ce a însemnat pentru mine, cât de importantă a fost iubirea lui… Nu ar fi capabil să mă asculte… Dacă ar citi aceste rânduri, n-ar înţelege nimic… Sau aşa ar lăsa impresia……….mda….. un insensibil……..
Cum să iubeşti un asemenea om? Cum? M-am întrebat de mii de ori… Ce se întâmplă cu mine? Iubesc o vagă amintire? Fug din când în când, în trecut? Sau mă chinuie prezentul?
Eu….nu mai sunt la fel… El, nici atât… Viaţa s-a schimbat şi ne-a schimbat pe amândoi… Dar inima mea a rămas captivă în trecut? Într-un trecut ce nu-mi aparţine…….. numai mie. 
Şi…acum stau şi mă gândesc…el să fie „prinţul” ce trebuie să mă elibereze din trecut? Să mă readucă în prezent? Sau… altcineva o să invadeze vieţile amândurora şi ne va fura ceva… ce cândva era doar al nostru?
Şi totuşi… sunt doar nişte întrebări fără răspuns…dintr-un trecut ce încă…n-a apus…
Iulia Radu 