Îmi pare aşa ciudat
C-avem atâta vreme pentru ură,
Când viaţa nu-i decât o picătură
Între acest moment şi celălalt.
Şi e neînteles de trist
Că nu privim la cer mai des
Că nu culegem flori, că nu iubim,
Noi, care atât de repede murim.
Am găsit aceste versuri scrise pe un carneţel ce-l luam cu mine prin tabere, în liceu. Din păcate nu-mi amintesc şi nici nu am notat de unde le-am „furat”. Am tot căutat pe net, dar nici aici nu am găsit, din păcate autorul versurilor.
Frumoase versuri. Jean Cocteau, apropo:)
Multumesc!
Am gasit si aceasta varianta, dar nimic oficial… de asta nu eram sigura..:)
🙂
Daca o sa cauti pe face booc la id Cezar Vieru o sa gasesti autorul. Poezia are ca inceput un citat de a lui Jean Cocteau din anii 1920 si este mai lunga decat ai scris tu.
Buna! Te invit la un guest-post pe blogul meu, daca est ide acord. 🙂
Buna! Cred ca raspund cam tarziu… dar sper că invitaţia ta, legată de guest-post, rămâne valabilă… 🙂
Magda Isanos (http://www.romanianvoice.com/poezii/poezii/murim.php)
bine spus, pentru fapte bune, pentru empatie si pentru orice sentimente care nu face sa ne creasca tensiunea n-avem timp. unii gasesc toata disponibilitatea din lume pentru ura
si mai ales.. toate astea ne fac, pana la urma, tot noua, rau…
Buna! Sigur ca este inca valabila oferta:)! Pregateste articolul si ma anunti cand este gata ca sa il pot publica!
jean maurice eugene clement coteau
versurile sunt ale lui Kipling.
Buna seara! Am dat peste pagina ta cautand si eu autorul acestor versuri…Acum sunt complet in ceata!Vag imi aminteam ca sunt scrise de Cocteau,dar acum am gasit o poezie de Magda Isanos („Murim …ca maine”) in care apar aceste versuri…Cine o fi adevaratul autor? Nu imi ramane decat sa caut in fisierele Bibliotecii Nationale a Frantei…Pe curand…cu noi vesti!
E-aşa de trist să cugeti că-ntr-o zi,
poate chiar mâine, pomii de pe-alee
acolo unde-i vezi or să mai stee
voioşi, în vreme ce vom putrezi.
Atâta soare, Doamne, atâta soare
o să mai fie-n lume dupa noi;
cortegii de-anotimpuri şi de ploi,
cu păr din care şiruie răcoare…
Şi iarba asta o să mai răsară,
iar luna tot aşa o să se plece,
mirată, peste apa care trece
noi singuri n-o să fim a doua oară.
Şi-mi pare-aşa ciudat că se mai poate
găsi atâta vreme pentru ură,
când viaţa e de-abia o picătură
între minutu-acesta care bate
şi celălalt şi-mi pare ne-nţeles
şi trist că nu privim la cer mai des,
că nu culegem flori şi nu zâmbim,
noi, care-aşa de repede murim.
(Murim… ca mâine – Magda Isanos)
Sunt versurile lui Kipling..
Este draga noastra poeta Magda Isanos. Poezia este Murim ca…maine. Si eu le aveam scrise din liceu. Si apoi regasite.
Iulia Radu 