Acasă » articol de suflet » Articol de suflet – 8

Articol de suflet – 8


Articolul de suflet, de azi, este unul mai special… Îmi este destul de greu să mă decid asupra unui singur articol… toate articolele sunt… de suflet… pentru suflet… Marilena Guduleasa face parte din echipa Tango, o echipă pe care eu o îndrăgesc din tot sufletul… Pentru și mai multe articole ale autoarei vă invit să îi vizitați blog-ul aici, iar aici, veți găsi întreaga echipă TANGO.

Cu dragoste, autorul…

Posted by Marilena Guduleasa on Jun 12, 2012


Nu mai citesc așa de mult ca altădată. Parcă au trecut vieți de-a rândul de când umblam după câte o carte de care auzisem, prin biblioteci și anticariate, prin librării prăfuite. Și să fi existat la vremea aceea site-uri și librării online care îți aduc prin curier rapid orice fițuică, nu cred că aș fi avut răbdare să aștept cuminte să-mi bată la ușă. Băteam eu, cu piciorul bășicat, drumurile să-mi întâlnesc autorii, personajele, mirajele după care tânjeam mai ceva ca un beduin în deșert, după oaza cu apă proaspătă. Și mă îmbătam cu nesaț, ca din urmă copitată de cămilă, de cărți vechi, uitate, scrise cu grafia, de mult abandonată, în care cratima era apostrof.
Am trăit din cărți, învățând să citesc înainte de a învăța să scriu, așa cum se spune despre unii cântăreți că au învățat să solfegieze înainte de a spune primele cuvinte.
I-am privit mereu cu dispreț pe cei care n-au dat somnul de-o noapte pentru un vis cuprins imaterial între două coperți.
N-am mai călcat în casele, superbe dealtfel, în care pahare scumpe de cristal se lăfăiau pe rafturile bibliotecilor, în loc de cărți, înfrumusețând fals o viață golită de orice conținut.
I-am înfruntat pe cei care s-au declarat mult prea ocupați să mai deschidă o carte, ori mult prea săraci pentru a mai investi în obiecte de unică folosință, că la ce mai poate fi bună o carte, odată citită, decât ca să adune praful și să facă mai anevoioasă curățenia de sărbători.
Mi-a fost imputat timpul pierdut în lectură, de când mă știu. Și tot de când mă știu primesc avertismente și somații, că nu trebuie să cred în tot ce s-a scris, că nu e bine să trăiesc din cărți, că în viață nimic nu se așează ca în paginile unui roman.
Și totuși întreaga mea existență se înscrie sub semnul erorii de a crede în utopiile marilor iubiri care rezistă peste ani, ale credințelor care nu pot fi clintite, ale caracterelor care nu pot fi pervertite, corupte, ale prieteniilor devotate care nu pot fi întoarse în dușmănie. Ale miracolelor care se pot întâmpla. Ale minunilor care există.
Nu mai citesc însă așa de mult ca altădată. M-am mutat pe nesimțite și , jur, fără voia mea, în viață, abandonându-le treptat.
Mă silesc de la o vreme să citesc, fiindcă mă pomenesc speriată, panicată, socotind pe degete – aritmetică simplă – zilele care s-au scurs de când n-am mai întors o pagină proaspătă.
Între teancul celor mirosind încă a cerneală de tipar și teancul celor roase de atâta răsfoială, le aleg pe cele din urmă. Simt nevoia să îmi amintesc, nu ce scrie în ele, fiindcă le știu aproape pe de rost, de parcă eu însămi le-aș fi scris – dar ca să-mi amintesc de mine, cea care eram atunci când le-am descoperit întâia dată.
Nu pipăi scoarțe și nu mi se relevă sensuri uitate sau înțelese altfel acum, decât cu ani și vârste în urmă. Deși se poate întâmpla și asta.
Găsesc în miezul lor bucăți din sufletul pe care l-am lăsat între foile îngălbenite de vreme, cum fetele romanțioase din alt veac lăsau buchețelele primite de la admiratori, la presat.
Viața mea nu s-a scurs, s-a scris. S-a suprascris peste rândurile citite.
Poate tocmai de aceea nu îmi place să împrumut cărți, socotind gestul acesta aproape indecent.
Și poate că tot din același motiv orice carte împrumutată și întoarsă la mine, mi-a părut altfel, amprentată invizibil de cel sau cea care, citind-o din mâinile mele, mi-a uzurpat locul din inima ei.
Eu n-am iubit pe nimeni, niciodată, cu atâta dăruire și cu atât devotament, cu atât altruism și cu atâta recunoștință, cum am iubit cărțile.
Iar visul meu cel mai mare este să mă pot revanșa într-o bună zi și adunându-i pe toți cei care mi-au stat alături într-o carte, să ajung să-i iubesc așa cum merită. Așa cum mă merită. Ca pe niște personaje, autorul lor…

Anunțuri

9 gânduri despre „Articol de suflet – 8

  1. Pingback: 5 recomandari de vineri XVII | idei si idei

  2. Pingback: Iubirea şi sacrificiul în “Mizerabilii” de Victor Hugo « bibliodevafiliala3

  3. Cartea pentru mine..au fost..ei bine ca o noua viata ce mi se deschidea inaintea ochilor. Au fost refugiul perfect, in care puteam scapa de atrocitatile acestei lumi si sa ma pierd intr-o lume de vis in care de multe ori totul se sfarsea cu bine desi toti erau trecuti printre atatea. In imaginea unui personaj am vazut de multe ori o parte din mine, o oglindire a sufletului meu care tanjea atat de mult sa iasa la suprafata, dar care ramanea totusi inchis acolo, atunci ca si acum. M-am pierdut printre filele cartilor atata timp incat uneori uitam cand incepe ziua si cand se termina sau daca am mancat sau nu. Am adormit uneori cu cartea in mana trezindu-ma apoi si continuand… Dar, da in ultima vreme prietenele mele de altadata, cartile, le-am parasit. Am fost prinsa de aceasta aglomeratie si nu mi-am mai facut timp de ele, iar cand aveam putin timp liber preferam sa ma uit la un film. Insa acum, in sfarsit a venit vacanta si simt ca pot regasi acea parte pierduta din mine, acea devoratoare de carti. Am inceput deja cititul, cred ca si voi puteti sa o faceti acum 🙂 ^_^

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s