Articol de suflet – 11

Roxana Monica Bortoş este autoarea blog-ului http://bibliodevafiliala3.wordpress.com (blog-ul aparţine uneia dintre filialele Bibliotecii judeţene Ovid Densusianu Hunedoara-Deva), dar şi a articolului de astăzi, care ca de fiecare dată este unul special. Special… în primul rând pentru mine… Autoarea ne vorbeşte despre Jane Austen şi despre a ei carte Mândrie şi prejudecată, pe care eu, personal, o iubesc.

Mândrie şi prejudecată – o poveste de citit, filme de văzut

Mirese, miri, claxoane, căsătorie – e sâmbătă iar! Pornind de la claxoanele de pe stradă gândul m-a purtat instantaneu la una din cărţile mele preferate, Mândrie şi prejudecată / Büszkeség és balítélet, aautoarei Jane Austen. Este una din cărţile pe care am recitit-o de-a lungul anilor. M-am întors la ea pentru poveste, pentru amuzament, pentru romantism şi pentru a surprinde pe viu o epocă demult apusă. Jane Austen este una dintre reprezentantele curentului realist în literatura engleză. Felul în care descrie societatea, stilul alert şi simplu, fără înflorituri, metafore şi poetizări face cartea extrem de atractivă şi uşor de citit chiar şi pentru cei obişnuiţi să citească doar romanele moderne de azi. De fapt, dacă nu ştii că autoarea a trăit în acele vremuri (1775-1817), după stilul literar ai zice că este contemporană cu noi. Iar povestea rămâne amuzantă prin felul deschis şi ironic de a prezenta societatea. De la bun început aflăm că: 

“Este un adevăr universal recunoscut că un burlac, posesor al unei averi frumoase, are nevoie de nevastă. Oricât de puțin cunoscute ar fi simțămintele sau vederile unui asemenea bărbat atunci când apare pentru prima oară într-un loc, acest adevăr este atât de înrădăcinat în mințile celor din jur, încât burlacul este socotit ca proprietate de drept a uneia sau alteia dintre fiicele familiilor din vecinătate”(Jane Austen, Mândrie şi Prejudecată)

Povestea scrisă de Jane Austen cuprinde, intre paginile ei, o adevarată lume a anilor 1800, în Anglia. Avem moravuri, societate, prejudecăţi, statut social, moşteniri şi bune maniere. Într-un mod amuzant, caricaturizând societatea, autoarea pune problema femeii în societatea de atunci, când o femeie trebuia, aproape obligatoriu, să fie căsătorită pentru a-şi putea duce existenţa în societatea “bună”. Importanţa căsătoriei era cu atât mai mare cu cât lipsea averea personală sau posibilitatea vreunei moşteniri. Jane Austen a trăit situaţia de a accepta un soţ, doar pentru că i-ar fi oferit siguranţa materială. Totuşi s-a răzgândit repede şi a preferat să rămână nemăritată.

Succesul acestei cărţi stă şi în povestea de dragoste pe care o surprinde. Cele două personaje centrale ale romanului, Elizabeth Bennet şi Domnul Darcy, trec printr-o mulţime de sentimente contradictorii. De la curiozitate şi speranţă, la indiferenţă, prejudecată, supărare şi apoi iubire este cale lungă. Domnul Darcy pare arogant, încrezut şi este proprietarul unei mari averi. Deşi o atare “calitate” este, în ochii mamelor şi a tinerelor în căutare de soţi, aproape singura care contează, pentru Elizabeth asta nu ajunge. Deşi este bogat, sau tocmai pentru că e,  Elizabeth nu-i poate ierta lui Darcy faptul că i-a lezat vanitatea găsind-o, la primul bal, insuficient de drăguţă pentru a-l tenta să danseze cu ea. Cum să treci peste un asemenea afront  Şi pentru ce s-o faci, când este mult mai amuzant să râzi de toate, să îţi dovedeşti inteligenţa, fiind ironică. Ulterior acuzele împotriva lui Darcy cresc şi tot aşa creşte şi proasta părere pe care o are Elizabeth despre el. Privit prin ochii Elizabethei, romanul ne conduce prin toată gama de sentimente trăite de ea. Trebuie să fiţi curioşi şi să-l citiţi, dacă nu aţi făcut-o încă.

Toate aceste “ingrediente” au făcut povestea de succes şi nu-i de mirare că a fost de foarte multe ori ecranizată. Ecranizările au fost şi ele foarte reuşite, fiecare tratând într-un mod nou povestea. Eu am văzut multe din ecranizările făcute, deşi nu pe toate. Mi-a plăcut mult povestea şi am fost curioasă cum a fost aceasta transpusă, de diferiţi regizori şi actori, în film. Una din ecranizări, cea din 1940, are în rolul lui Mr. Darcy pe Laurence Olivier. Pare mai degrabă teatru filmat şi acentul este pe latura comică a poveştii. Dar oricât de mult mi-ar fi plăcut Olivier, preferata mea este miniseria ecranizată de BBC în 1995, în care joacă Colin Firthşi Jennifer Ehle. Aici, filmul este, după părerea mea, cel mai apropiat de carte, de spiritul ei. Colin Firth este, de departe, cel mai bun Mr. Darcy. Poate de aceea, el a fost ales să joace şi în filmul după cartea lui Helen Fielding, Jurnalul lui Bridget Jones. Aici interpretează rolul unui Darcy modern. Mi-a părut rău că, deşi, în 1996 Colin Firth a fost nominalizat pentru prestaţia sa la premiul BAFTA pentru “Cel mai bun actor de televiziune”, nu a primit această distincţie. Filmul a fost premiat BAFTA pentru cea mai bună actriţă de televiziune, Jennifer Ehle. A primit de asemenea şi Premiul Emmy pentru celemai bune costume. După această miniserie a urmat, în 2003, şi o ecranizare care transpune povestea în contemporaneitate, unde Elizabeth Bennet este o studentă care visează să ajungă scriitoare. În acest film s-a decis să i se dea un prenume Domnului Darcy, numindu-se, astfel, Will Darcy.

Foarte cunoscută şi apreciată este ecranizarea din 2005, unde regizorul prezintă personajele într-un mod alert şi, parcă, în continuă mişcare. Viziunea regizorului, Joe Wright, este mai putin consevatoare iar Elizabeth este mai degrabă o nonconformistă. În această viziune regizorală mi-a plăcut mult rolul tatălui, interpretat de Donald Sutherland. Keira Knightley şi Matthew McFadden sunt sunt foarte buni în rolurile lui Elizabeth şi Darcy, iar povestea de iubire este mai aprinsă şi pasională. Filmul a avut 4 nominalizări la Oscar: pentru muzică, decoruri, costume şi pentru cea mai bună actriţă în rol principal. Regizorul a câştigat premiul BAFTA pentru cel mai promiţător debutant.

Dacă Pe aripile vântului de Margaret Mitchell a fost continuată de Alexandra Ripley cu romanulScarlett, nu-i de mirare că au existat continuări contemporane şi ale acestui roman. Una dintre continuatoarele romanului, este scriitoarea Rebecca Ann Collins cu seria The Pemberley Chronicles. În bibliotecă avem doar una din cărţile acestei serii, în limba maghiară, Pemberley – krónikak. Sunt curioasă când se vor edita şi cine va edita aceste romane şi în limba română. Scriitoarea a scris, se pare, o serie de romane prin care se continuă poveştile personajelor începute în romanul Mândrie şi prejudecată.

În afară de ecranizări şi continuări sunt şi multe opere care fac trimiteri sau referiri către acest roman. Un exemplu este cartea lui Helen Fielding – Jurnalul lui Bridget Jones,  ecranizată şi ea în 2001. Una din trimiterile evidente, despre care vorbeam, este numele personajului masculin – Mark Darcy (jucat, cum spuneam, în film, tot  de Colin Firth). O altă poveste pe baza poveştii este şi miniseria, Lost in Austen, care pleacă de la romanul Mândrie şi prejudecată. Eroina, contemporană cu noi, este o iubitoare a acestei cărţi. Citind şi recitind cartea, ea evadează din viaţa cotidiană. Refugiindu-se în carte, se trezeşte într-una din zile că se aud zgomote, se deschide o uşă prin care apare chiar Elizabeth Bennet. Ele fac schimb de locuri şi, astfel, Amanda Price ajunge în Hertfordshire, tocmai când este anunţată sosirea domnului Bingley la Netherfield. Ce înseamnă această schimbare de personaje şi în ce fel se schimbă povestea originală, poate că ar fi bine să urmăriţi şi să vedeţi.

Nu am menţionat toate ecranizările. Nu am văzut filmul muzical indian, Bride and Prejudice, făcut la Bollywood în 2004, sau cel despre care am citit că ar fi apărut în 2011 – A Modern Pride and Prejudice. Dacă le-aţi văzut, dacă aţi văzut şi altele, vă rog să-mi scrieţi şi să-mi spuneţi părerea despre ele. Bineînteles că aştept să văd cum v-a plăcut cartea, pentru că ea este cea de la care, să nu uităm, a plecat tot restul.