Articol preluat de pe
jurnalul unui suflet infantil
Matematică-n metafore
Mă privești flămând. – Eu nu-ți sunt hrană, cerșetor de suflete ce ești! Eu sunt însuși tu: un maniac semi-cast, lipsit însă de scrupule, cu un bizar simț al supraviețuirii printre ecuații sufletești. ( Asta ne e ipoteza).
Nu, nu folosim radicali și nici virgule. Totul e întreg și fără putere la început. Mai apoi, după un calcul ludic rezultă virgulele, neregularitățile, puterile sau parantezele.
Așadar, dacă ne-am aduna trăirile și am scădea eșecurile mele, ar trebui sa înmulțim totul cu paroxismul tău și ne împărțim soarta la un n la puterea a 2-a pentru a obține un rezultat pozitiv. Și cu toate acestea rezultatul nostru este negativ! A trebuit chiar să desenez o axă existențială pentru a clarifica unde ne situăm noi, ca o consecință negativă.
Necunoscuta aceea, X deghizată în metaforă. -Trebuia examinată în profunzime până la măduva adevărului pur, nu doar socotită lângă celelalte fapte dovedite.
Atunci, eliminându-l pe X, și cunoscând din ipoteză că eu sunt însuși tu, ceea ce presupunem că este adevărat, te calculăm pe tine.Surpinzător! Te suprapui sufletul meu perfect, deopotrivă teoremei de asemănare a lui Thales.
Astfel demonstrăm că relația noastră este cât se poate de reală și adevărată.
Dar dacă presupunem că eu aș fi Necunoscuta X în relația noastră, paragrafele existenței tale ar trebui înlocuite cu radicalii mei amorfi și stângaci, care nu permit foarte multă libertate.
Nu e bine!
Dacă ne-am folosi de teoreme? Poate ar trebui privită problema dintr-un unghi drept, nu din centrul unui cerc.
Ahh! Aceiași concluzie nerezolvată.
E inutil! Nu am cum să fiu eu Necunoscuta! Ești cu siguranța tu, un analitic sinistru care nu poate dovedi afinitatea noastră printr-o simpla inducție matematică!
Jalnic matematician ce ești! Mai bine ai gândi în metafore, la fel ca mine!
Iulia Radu 