Mocăniţa din Maramureş


După ce am văzut cu un prieten nişte filmuleţe pe youtube, mi-am propus ca în această vară, să merg la Vişeu de Sus, să mă plimb cu Mocăniţa. Cu siguranţa ar fi o experienţă minunată.

Informaţii legate de localizare, traseu, oferte, puteţi afla accesând site-ul oficial al Ultimei căi ferate forestiere active din Carpaţi.

sursa imagine cffviseu.ro

Tot căutând şi alte informaţii despre Mocăniţa, am găsit articolul de mai jos, pe www.romanianmonasteries.org. Mi-am permis să-l preiau aici, pentru a vă prezenta cât mai mult, despre acest subiect.

Construită după   Primul Război Mondial doar pentru a transporta lemnul, Mocăniţa încă este folosită – în mod surprinzător – în scopul original. În zilele noastre, în ciuda vârstei sale înaintate, locomotivei cu aburi i s-a mai dat o sarcină: aceea de a transporta turiştii.

sursa imagine

“Lemn” şi “apă” sunt două cuvinte care definesc cel mai bine Maramureşul. Istoria, tradiţia şi viaţa maramureşenilor sunt cioplite în lemnul bisericilor şi al porţilor, iar numeroase ape curgătoare sunt întinse pe toată zona, ca o pânză de păianjen, formând văi cunoscute: Mara, Iza, Vişeu şi Vaser.

Printre acestea, un interes special pentru turişti îl reprezintă valea Vaser, care traversează munţii Maramureşului în mijlocul unuia dintre cele mai frumoase şi mai sălbatice peisaje din românia. Râul Vaser are cam 60 de kilometri lungime, formând o vale spectaculoasă, ca un canion, în care stânci prăpăstioase alternează cu păduri dese, cu poiene minunate şi izvoare de apă minerală.

Punctul de acces spre valea Vaser este oraşul Vişeu de Sus, care este şi punctul de pornire pentru Mocăniţa, un tren cu aburi, îngust, al cărui singur scop este de a merge spre vale. Calea ferată merge de-a lungul râului Vaser şi este una dintre ultimele şine de căi ferate pentru locomotivele cu aburi, care încă mai este activă, din Europa, fiind şi singura din România care încă mai este folosită pentru a coborî buştenii de pe munţi.

Având în vedere că acest loc este printre puţinele în care cineva poate merge într-un vagon tras cu puterea vaporilor, în fiecare an, bătrâna Mocăniţa atrage mii de turişti din toată lumea, oferindu-le călătorii de neuitat.

Turiştii pot merge cu trenul până sus, în capătul văii, şi înapoi, bucurându-se de frumuseţea naturii. De asemenea, este posibil ca aceştia să se oprească pe drum, la una din numeroasele halte, şi să înceapă o excursie prin munţi.


sursa imagine

Totul începe la staţia de tren Vişeu de Sus (Căile Ferate Forestiere Vişeu de Sus sau CFF Vişeu de Sus). Cum aceasta nu e o staţie obişnuită de tren, ci una forestieră, nu există platforme pentru pasageri. Locul arată mai degrabă ca un deposit de lemne decât ca o staţie de tren, cu un puternic miros de lemn proaspăt tăiat.

Dimineaţa foarte devreme, Mocăniţa este pregătită pentru excursia din zi. Atât vagoanele pentru turişti, cât şi cele forestiere sunt ataşate la locomotive cu aburi, se fac provizii de lemn şi de apă – ele sunt combustibilul motorului pe aburi – iar mecanicul porneşte motorul. După un timp, trenul şuieră lung, pufăind de-a lungul drumului.

Urmând râul în cascade, trenul trece mai întâi pe lângă casele din Vişeu de Sus. Apoi, după aproape şapte kilometri, ruta intră în pădurea sălbatică, trecând pe lângă stâncile prăpăstioase ale strâmtorii, şi făcându-şi intrarea în munţi prin tuneluri întunecoase.

Liniştea naturii este întreruptă nu doar de râul grăbit şi zgomotos, de pufăiturile şi sâsâitul trenului, ci, din când în când, şi de fluierăturile ascuţite ale locomotivei. Mocăniţa se strecoară apoi uşor în sus, pe pantele abrupte, deseori dând impresia că nu mai poate avansa şi că puterea aburului nu este suficientă. Totuşi, reuşeşte să continue aventura şi să transporte turiştii în locuri pitoreşti.

Excursia este lungă şi cu numeroase opriri. La urcare, trenul lasă vagoane goale, care sunt luate la întoarcere, păline de buşteni. Trenul opreşte şi când localnicii urcă de-a lungul drumului. Aceştia folosesc trenul pentru a aduce brânza în vale, la oraş, ca să o vândă, şi să viziteze satele învecinate. Pe lângă acestea, sunt necesare mai multe opriri pentru carburant, pentru că trebuie făcute noi provizii de apă. Apoi locomotiva este separată de vagoane şi este luată la râu. La întoarcere, le dă turiştilor o zdruncinătură puternică, doar pentru a-i înştiinţa că trebuie să fie pregătiţi pentru continuarea excursiei. Rezervorul trebuie, de asemenea, să fie încărcat cu lemn pentru foc. Trenul poate cădea de pe şine, dar la o viteză de 10 km/oră, acesta nu pune o astfel de problemă. Pasagerii (care sunt experimentaţi în această privinţă) ajută la repunerea trenului pe şine folosind tot ce văd în cale: bucăţi de lemn, lanţuri, topoare sau cârlige. Un tractor forestier poate da ultima împingere pentru ca excursia să poată continua.

Ce ar mai trebui să ştiţi înainte de a vă urca în tren

Când călătoriţi cu Mocăniţa urcând valea, ar trebui să se reţină că aceasta este ca o călătorie în timp: după plecarea din staţia Vişeu, telefonul nu mai are semnal, iar orice contact cu timpurile contemporane este pierdut; trenul este tras de o locomotivă veche, cu aburi, şi de aceea se cere atenţie sporită la scânteile sau funinginea care ar putea păta sau arde hainele; de-a lungul drumului, nu există magazine, iar proviziile de mâncare, apă şi alte consumabile trebuie făcute dinainte de plecare.
“Neprevăzutul” este un cuvânt cheie în munţi şi vă sfătuim să nu plănuiţi nimic pentru după-amiază, având în vedere că nu există o oră sigură a întoarcerii: ceva se poate strica (pentru că trebuie să avem în vedere vechimea liniilor, de mai mult de 70 de ani, şi a locomotivei, care poate fi şi mai bătrână) sau pot fi copaci sau pietre pe linie. Având în vedere că vremea în munţii este foarte instabilă, pantofi potriviţi, haine călduroase şi o haină rezistentă la apă sunt necesare. Valea Vaser este în zona de frontieră şi este bine să aduceţi şi o carte de identitate sau un paşaport.

Pentru motive de siguranţă, cineva se poate da jos sau poate urca în tren doar la halte şi este interzisă saltul din sau în tren în timp ce acesta este în mişcare. Călătorii pot merge doar în vagoanele speciale pentru pasageri, fiind strict interzisă urcarea în vagoanele de producţie sau pe scări. Având în vedere că acestea sunt trenuri nu doar pentru pasageri, aceştia din urmă trebuie să fie foarte atenţi când se mişcă buştenii sau când alte echipamente sunt pregătite.
Haltele, măreţia munţilor şi pădurile neîmblânzite, râurile sălbatice care concură cu zgomotul şi sunetele trenului, cherestegiii, tenul însuşi cu mecanicul său, toate sunt motive de distracţie, de aventură, de încântare. În acest tren, oricine trebuie să uite destinaţia, timpul care se presupune că trece până la sfârşitul liniei, orarul şi alte griji cotidiene din viaţa noastră modernă şi nebună.

Alte detalii şi aici.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s