„Educația nu este pregătirea pentru viață, educația este viața însăși.”
John DEWEY
Fiecare dintre noi este înzestrat la naștere cu cel puțin un talent, cu „aripi” și cu o misiune. Darurile au menirea de a ne îndruma în zborul către ducerea la bun sfârșit a acestei misiuni.
Aripile ne înalță, dându-ne puterea de a visa, de a spera, de a zbura cât mai sus, deasupra culmilor vieții.
Educatorul și educația permanentă îndrumă ființa umană, astfel încât zborul acesteia să fie unul lin, armonios. Chiar dacă se întâmplă se ne „lovim” și cădem, educația, înțelepciunea și speranța, ne dau puterea de a ne ridica și de a ne continua zborul.
Educația este un drum lung, pe care pășim în fiecare clipă. Inconștient sau nu, întreaga viață parcurgem trepte ale educației. Descoperirea, cunoașterea, integrarea, identificarea valorilor proprii și cultivarea acestora sunt esențiale în consolidarea intereselor și a potențialului de dezvoltare a personalității umane, în fiecare moment al vieții.
Prof. Iulia RADU