E cald, mult prea cald. Este trecut de jumătatea lui octombrie, iar eu nu pot să dorm, din cauza căldurii. Să fie de la centrala termică? Să fie de la răceală?
Caut inspirația în fiecare noapte, în care insomnia nu mă mai lasă să mă refugiez în lumea lui Moş Ene.
Chiar dacă este o liniște apăsătoare, ceva mă tot ține trează.
Şi tot încercând să adorm, răscolesc cutia cu amintiri… Retrăiesc momente pline de culoare, umor, liniște și fericire.
Dar parcă tot mai bine e în prezent… Da, dar totuși insomnia nu-mi dă pace.
Şi caut un alt refugiu… Zbor, în mare viteză, spre lumea viselor. Şi continui prin a visa, cu ochii deschişi.
Căldura tot nu îmi dă pace. Am să deschid fereastra pentru câteva minute. Poate așa găsește și somnul, calea cea mai scurtă către mine… Mă întorc la perna mea, la insomnie şi mă gândesc să îmi creionez viitorul, să îl schițez, aşa cum obişnuiam, chiar din copilărie.
Pare să iasă o schiță drăguță. Încă mai am ceva imaginație. Încerc să-mi așez în ordine gândurile, dorințele, sentimentele. Sunt o persoană rațională şi vreau ca viitorul să aibă o traiectorie cât mai precisă. Totul trebuie pus la punct cu minuțiozitate!
Liniştea e tulburată de lătratul unui câine… Mai bine închid fereastra! S-a răcorit în cameră…
Îndreptându-mă spre fereastră, mă tot întreb ce lipsește schiței viitorului, de nu o pot finaliza.
E inevitabil, oricâtă imaginație aş avea, oricât efort aş depune, ceva lipsește. Şi nu cred că este lipsa somnului… Nu!
Nu este nici lipsa inspirației…
Acum știu!
Lipsesc culorile destinului, pe care nu le pot picta… Nu știu cum! Am să le las să se așeze lent pe schiță, făcăndu-mi promisiunea că am să intervin, doar atunci când nu se vor potrivi cromatic!
Oare destinul mă va lăsa?
Îmi amintesc iar de insomnia mea. Nu o las să-mi fure ideea!
Acum sunt tare curioasă. Oare cum va arăta „schița” mea finalizată? Oare destinul își va cere dreptul de autor?
Iulia Radu 