Viaţa… Ce descriere să-i atribui… E de ajuns să spun „viaţa este totul” sau să folosesc cuvinte mari? E de ajuns să spun minune, mister, sentimente, luptă, ascensiune sau declin???
Fiecare dintre noi am putea vorbi/scrie o viaţă despre… viaţă…
În această „luptă continuă” mă gândesc adesea la misiunea pe care ar trebui să o duc la bun sfârşit. Mă întreb dacă voi reuşi… iar de fiecare dată destinul îmi oferă câte un răspuns, o îndrumare sau chiar şi câte o lovitură.
Dar cum să reacţionez atunci când am parte de evenimente total neaşteptate, când las deoparte amintirile, dar acestea se întorc în viaţa şi în sufletul meu?
Am avut parte de mii de întâmplări în viaţa aceasta… unele prea triste pentru a fi amintite, altele prea încărcate de emoţie, pentru a fi povestite… Ştiu doar că, uneori am aşteptat să ningă cu întâmplări în viaţa mea… am aşteptat fulgi cu minuni… şi au căzut pe strada mea, în casa mea şi peste mine.
Încerc să fiu optimistă, să sper că viaţa mea va fi un drum lin în ascensiune profesională, personală… dar evenimentele de zilele acestea, din ultima perioadă de timp m-au învăţat că fiecare clipă trebuie respectată şi trăită la intensitate maximă…