Am trecut în viață prin multe… Am greșit, am mințit, am avut diferite sentimente și trăiri în același timp… Din toate încerc să învăț, selectând de fiecare dată ce cred eu de cuviință că merită reținut și că m-ar putea ajuta cândva…
Într-o secundă prezentul devine amintire. Se spune că Dumnezeu a lăsat pe pământ uitarea pentru a ne ușura suferințele… Dar ce e UITARE??? Pentru mine uitarea e o chestie relativă…
Cunoaștem replica „UIT, DAR NU IERT!” Pot să iert ceva ce am uitat? Nu cred! Poate că numai Dumnezeu iartă… Eu…nu uit și nici nu iert… Să vreau și nu pot să uit…
Amintirile îmi umple sufletul de bucurie atunci când mă aștept mai puțin…dar cel mai des de lacrimi… E nostalgie, nostalgia față de trecerea timpului, clipe perfecte, tristețe, iubiri pierdute, oameni dragi…
Poate că există uitare, dar trecutul și amintirile sunt baza piramidei vieții, iar viitorul e undeva spre vârful acesteia… Totul e precum proiecția luminii.. Trecutul și prezentul sunt căi ce ne conduc spre viitor…
Și atunci, putem spune că uităm???
Iulia Radu 