Nu sunt o împătimită a zodiacului, dar descrierea de mai jos, mi se pare frumoasă și foarte asemănătoare caracterului meu….
O capră neagră, singuratică, urcă un munte pleșuv; urcușul e greu și ea caută cu multă băgare de seamă un locuşor pe care să-şi sprijine piciorul pentru a se avânta în urcuș, îl găsește și cu multă prudență îl încearcă, îl constată că e ferm sub greutatea ei și pornește mereu din urcuș în urcuș. La un moment dat alunecă, cade, îşi zdreleşte genunchii, dar își revine imediat în fire și pornește din nou la drum. A ajuns sus, însă nu pe piscul muntelui. Nu-i mulțumită, căci culmea muntelui care-şi dă mâna cu norii cerului, este țelul ei. Se oprește un pic, răsuflă, i se face foame, dar rabdă și când nu mai poate răbda se mulțumește cu câteva fire de iarba arsă.
O ia din nou la drum și în sfârșit, după cazne de neînchipuit, ajunge pe culmea muntelui pleșuv, de unde, cu o privire roată, îmbrățișează tot orizontul și abisul fără fund al văilor negre.
Nu e mulțumită, căci ar vrea să meargă mai sus, dar n-are unde; atunci cată deznădăjduită spre Cer. Pare că într-acolo ar dori să meargă.
Iulia Radu 