Mi-am amintit de o discuție pe care am avut-o acum mai bine de zece ani, cu o prietenă, despre fericire… Eram niște copile și totuși ne puneam multe întrebări despre FERICIRE:
Există?
De ce percepem fericirea doar ca pe o stare de moment?
Sunt lucruri mărunte ce ne aduc zâmbetul pe față…
Sunt momente de fericire ce ne aduc lacrimi pe obraji…
Dacă ai putea, ai face o selecție între aceste momente?
Să fie un scop al vieții?
Reușim să fim fericiți, găsind un echilibru între inimă și rațiune?
Cel mai des întâlnim fericirea în ochii copiilor. Să-i privim mai des, să învățăm de la ei să fim fericiți!
Libertatea=fericire?
Da!
Având libertatea de a face ce ne place, de a trăi așa cum ne dorim, de a ne crea propriul universul, de a avea idealuri, de a stabili anumite limite, de a iubi, putem fi fericiți, în fiecare secundă.
” A fi fericit nu înseamnă că totul este perfect. Ci faptul că ai decis să vezi dincolo de imperfecțiuni.” (Autor anonim)
