Integrala vieții mele


Integrala vieții mele
Privirea ta de ieri
M-a derivat cu totul
Că nu-țeleg ce-mi ceri.

Prin prisma vieții mele
Întâi când te-am zărit
Mi-ai apărut pierdută
La minus infinit.

Iubirea mea crescândă
Un maxim atinge
Iar raza ei vectoare
La tine mă împinge.

Spre tine ecuație,
Formulă ideală,
Figură grațioasă,
Ca semnul integrală.

Nutresc ca asimptotă
Speranța că vreodată
Vom fi-mpreună-acolo
Hiperbolă-adorată.

Doresc continuu aceasta,
Alerg la infinit
Și-am probabilitatea
Că nu sunt rătăcit.

Socoate și tu însăți
Dacă n-am drept c-alerg,
Spre limita la care
Cei ce iubesc converg.

Revino în domeniu
Să rezolvăm cu bine
Problema de a fi
O funcție de tine.

Să adunăm sărutul
În serii dezvoltate
În serii divergente
Ce nu pot fi însumate.

Dar mi-e că din pacate
Frumozul vis feeric
Va fi o cantitate
Cu minus înainte,
Ce stă râzând brutal,
Sub aripa întinsă
A unui radical.

Sursa

Octavian Paler – Avem timp



Avem timp pentru toate
Să dormim, să alergăm în dreapta și-n stânga,
să regretăm c-am greșit și să greșim din nou, 
să-i judecăm pe alții și să ne absolvim pe noi înșine,
avem timp să citim și să scriem, 
să corectăm ce-am scris, să regretăm ce-am scris, 
avem timp să facem proiecte și să nu le respectăm, 
avem timp să ne facem iluzii și să răscolim prin cenușa lor mai târziu. 
Avem timp pentru ambiții și boli, 
să învinovățim destinul și amănuntele, 
avem timp să privim norii, reclamele sau un accident oarecare, 
avem timp să ne-alungam întrebările, să amânăm răspunsurile, 
avem timp să sfărâmăm un vis și să-l reinventăm, 
avem timp să ne facem prieteni, să-i pierdem, 
avem timp să primim lecții și să le uităm după-aceea, 
avem timp să primim daruri și să nu le-nțelegem. 
Avem timp pentru toate. 
Nu e timp doar pentru puțină tandrețe. 
Când să facem și asta – murim. 
Am învățat unele lucruri în viața pe care vi le împărtășesc și vouă !! 
Am învățat că nu poți face pe cineva să te iubească. 
Tot ce poți face este să fii o persoană iubită. 
Restul … depinde de ceilalți. 
Am învățat că oricât mi-ar păsa mie 
Altora s-ar putea să nu le pese. 
Am învățat că durează ani să câștigi încredere 
Și că doar în câteva secunde poți să o pierzi 
Am învățat că nu conteaza CE ai in viață 
Ci PE CINE ai. 
Am învățat că te descurci și ți-e de folos farmecul cca 15 minute 
Dupa aceea, însă, ar fi bine să știi ceva. 
Am învățat că nu trebuie să te compari cu ceea ce pot alții mai bine să facă 
Ci cu ceea ce poți tu să faci 
Am învățat că nu contează ce li se întâmplă oamenilor 
Ci contează ceea ce pot eu să fac pentru a rezolva 
Am învățat că oricum ai tăia 
Orice lucru are două fețe 
Am învățat că trebuie să te desparți de cei dragi cu cuvinte calde 
S-ar putea să fie ultima oară când îi vezi 
Am învățat că poți continua încă mult timp 
Dupa ce ai spus că nu mai poți 
Am învățat că EROII sunt cei care fac ce trebuie, când trebuie 
Indiferent de consecințe 
Am învățat că sunt oameni care te iubesc 
Dar nu știu s-o arate 
Am învățat că atunci cand sunt supărat am dreptul să fiu supărat 
Dar nu am dreptul să fiu și rău 
Am învățat că prietenia adevărată continuă să existe chiar și la distanță 
Iar asta este valabil și pentru iubirea adevărată 
Am învățat că, dacă cineva nu te iubește cum ai vrea tu 
Nu înseamnă că nu te iubește din tot sufletul. 
Am învățat că indiferent cât de bun îți este un prieten 
Oricum te va rani din când în când 
Iar tu trebuie să-l ierți pentru asta. 
Am învățat că nu este întotdeauna de ajuns să fii iertat de alții 
Câteodată trebuie să înveți să te ierți pe tine însuți 
Am învățat că indiferent cât de mult suferi, 
Lumea nu se va opri în loc pentru durerea ta. 
Am învățat că trecutul și circumstanțele ți-ar putea influența personalitatea 
Dar ca TU ești responsabil pentru ceea ce devii 
Am învățat că, dacă doi oameni se ceartă, nu înseamnă că nu se iubesc 
Și nici faptul că nu se ceartă nu dovedește că se iubesc. 
Am învățat că uneori trebuie să pui persoana pe primul loc 
Și nu faptele sale 
Am învățat că doi oameni pot privi același lucru 
Și pot vedea ceva total diferit 
Am învățat că indiferent de consecințe 
Cei care sunt cinstiți  cu ei înșiși ajung mai departe în viață 
Am învățat că viața îți poate fi schimbată în câteva ore 
De către oameni care nici nu te cunosc. 
Am învățat că și atunci când crezi că nu mai ai nimic de dat 
Când te strigă un prieten vei găsi puterea de a-l ajuta. 
Am învățat că scrisul 
Ca și vorbitul 
Poate liniști durerile sufletești 
Am învățat că oamenii la care ții la cel mai mult 
Îți sunt luați prea repede … 
Am învățat că este prea greu să-ți dai seama 
Unde să tragi linie între a fi amabil, a nu rani oamenii si a-ti sustine parerile. 
Am învățat să iubesc 
Ca să pot să fiu iubit.

Timpul nu mai avea răbdare…


Nici măcar „timpul nu mai avea răbdare…” Nici soarele parcă nu ne mai încălzea ca altă dată… Totul era efemer… şi nu nu era vis… Părea atât de real. Chiar era real! Şi nu era nimic altceva, decât însăşi VIAŢA, viaţa mea, a ta, a noastră, a tuturor.

Secundele treceau pe lângă noi, mai rapid decât lumina. Zâmbetele din jur se transformau în lacrimi. Prezentul nici măcar în amintire nu se regăsea. Căutam să evadăm, dar de fiecare dată TIMPUL ne oprea. Din când în când, cu şiretenie, parcă uita de noi şi ne făcea să credem că totul va fi veşnic. Erau momente de fericire, împlinire sufletească…

Erau… poate vor mai fi, atât cât timpul va mai avea răbdare….

timpul_nu_mai_avea_rabdare

Dacă iubești fără să speri – Mihai Eminescu


Dacă iubeşti fără să speri

De-a fi iubit vreodată,

Se-ntunecă de lungi păreri

De rău viaţa toată.

 

Şi-ţi lasă-n suflet un amar

Şi în gândiri asemeni,

Căci o iubire în zadar

Cu moartea-i sor- de gemeni.

 

Dar vindecarea la dureri

În piept, în partea stângă-i,

De-acolo trebuie să ceri

Cuvinte să te mângâi.

 

Acolo afli adăpost

Oricâte se întâmple,

Ca ş-un amor care-ar fi fost

Viaţa ta o împle.

 

Căci un luceafăr răsărit

Din liniştea uitării

Dă orizon nemărginit

Singurătăţii mării.

 

Şi ochiul tău întunecat

Atunci îl împle plânsul,

Iar ale vieţii valuri bat

Călătorind spre dânsul.

 

Şi dau cadenţe de nespus

Durerii tale lunge,

Pe când luceafărul e sus

Ca să-l nu-l poţi ajunge.

 

Zâmbeşte trist cu raze reci

Speranţelor deşarte:

În veci iubi-o-vei, în veci

Va rămânea departe.

 

Ş-a tale zile-or fi cum sunt,

Pustii ca nişte stepe;

Iar nopţile de-un farmec sfânt

Ce nu-l mai poţi pricepe.