Se plimba pe străzi, având căștile în urechi și ascultând neîncetat, aceeași melodie.
Mergea haotic spre nicăieri. Mii de gânduri contopite cu mii de răzvrătiri, mii de amintiri… se zbăteau în mintea ei. Lupta dintre inimă și rațiune nu dădea semne să se finalizeze.
Din când în când zărea farurile unei mașini, iar câte o frunză, ce plutea ușor-ușor spre pământ, părea să o trezească la realitate.
Se intreba: „Încotro se îndreaptă? Unde o vor mai <<duce>> proprii pași? Ce căi nebănuite îi vor mai apărea în cale?”
Își continua plimbarea, fredonând câte un vers, pe câte o stradă, pe care nu mai trecuse de mult. Spera să-și poată continua drumul, în liniște, fără a zări privirea curioasă a vreunui trecător.
Un strop de apă i se prelingea pe obraz. Nu era convinsă dacă plouă sau pur și simplu… era o lacrimă.
Totul era confuz.
Nu înțelegea ce se întâmplă. Devenise conștientă că visează, dar totul părea atât de real…
Cu toate acestea, sunetul alarmei o readuse în cotidian…
Am trecut în viață prin multe… Am greșit, am mințit, am avut diferite sentimente și trăiri în același timp… Din toate încerc să învăț, selectând de fiecare dată ce cred eu de cuviință că merită reținut și că m-ar putea ajuta cândva…
cu unul în viitor….. cu o ureche ascult acordurile melodiei preferate…cu cealaltă picaturile de ploaie…. Pe un obraz cade o picătură de ploaie, iar pe celălalt o lacrimă … Până și sufletul e împarțit în două. O parte din el se chinuie să rămână ancorat in realitate, iar cealaltă se gândește doar la tine…
Şi…acum stau şi mă gândesc…el să fie „prinţul” ce trebuie să mă elibereze din trecut? Să mă readucă în prezent? Sau… altcineva o să invadeze vieţile amândurora şi ne va fura ceva… ce cândva era doar al nostru?
