Vis de toamnă


Se plimba pe străzi, având căștile în urechi și ascultând neîncetat, aceeași melodie.

Mergea haotic spre nicăieri. Mii de gânduri contopite cu mii de răzvrătiri, mii de amintiri… se zbăteau în mintea ei. Lupta dintre inimă și rațiune nu dădea semne să se finalizeze.

Din când în când zărea farurile unei mașini, iar câte o frunză, ce plutea ușor-ușor spre pământ, părea să o trezească la realitate.
Se intreba: „Încotro se îndreaptă? Unde o vor mai <<duce>> proprii pași? Ce căi nebănuite îi vor mai apărea în cale?”
Își continua plimbarea, fredonând câte un vers, pe câte o stradă, pe care nu mai trecuse de mult. Spera să-și poată continua drumul, în liniște, fără a zări privirea curioasă a vreunui trecător.
Un strop de apă i se prelingea pe obraz. Nu era convinsă dacă plouă sau pur și simplu… era o lacrimă.
Totul era confuz.

Nu înțelegea ce se întâmplă. Devenise conștientă că visează, dar totul părea atât de real…
Cu toate acestea, sunetul alarmei o readuse în cotidian…

Reclame

Și atunci te vei întreba: „Sunt singur?”


Nu te amăgi cu amintirile! Nu te iluziona cu viitorul!
Trăiește în prezent! Bucură-te de viață, de fiecare clipă și zâmbește… azi poți privi spre cer!

image

Oare mâine vei mai putea?
Luptă să îți îndeplinești dorințele! Antrenează-te! Fii perseverent, optimist! Cu speranță și încredere, vei ajunge la finalul cursei, învingător!
Vei întâmpina obstacole. De unele te vei lovi… rău… Peste altele vei face salturi pline de măreție. Vor fi și obstacole ce ți se vor părea imposibil de depășit, dar nu uita imposibilul devine posibil, când te aștepți mai puțin!
Cu timpul, vei învăța, că doar ceea ce lași să se apropie de tine te poate lovi, dar te poate ajuta și să zbori…
Și atunci te vei întreba: „Sunt singur?”
Da! Ești singur! Toți suntem singuri. Avem propriile căi, ce se intersectează, din când în când…
 Viața, karma sau Dumnezeu… contribuie la asta..

image

TU… continuă să lupți, să fii original, să ajungi unde ți-ai propus!

Și atunci, putem spune că uităm???


Am trecut în viață prin multe… Am greșit, am mințit, am avut diferite sentimente și trăiri în același timp… Din toate încerc să învăț, selectând de fiecare dată ce cred eu de cuviință că merită reținut și că m-ar putea ajuta cândva…

Într-o secundă prezentul devine amintire. Se spune că Dumnezeu a lăsat pe pământ uitarea pentru a ne ușura suferințele… Dar ce e UITARE??? Pentru mine uitarea e o chestie relativă…

Cunoaștem replica „UIT, DAR NU IERT!” Pot să iert ceva ce am uitat? Nu cred! Poate că numai Dumnezeu iartă… Eu…nu uit și nici nu iert… Să vreau și nu pot să uit…

Amintirile îmi umple sufletul de bucurie atunci când mă aștept mai puțin…dar cel mai des de lacrimi… E nostalgie, nostalgia față de trecerea timpului, clipe perfecte, tristețe, iubiri pierdute, oameni dragi…

Poate că există uitare, dar trecutul și amintirile sunt baza piramidei vieții, iar viitorul e undeva spre vârful acesteia… Totul e precum proiecția luminii.. Trecutul și prezentul sunt căi ce ne conduc spre viitor…

Și atunci, putem spune că uităm???

Nimic nu e ceea ce pare…


Cu un ochi privesc pe fereastră…imagecu unul în viitor….. cu o ureche ascult acordurile melodiei preferate…cu cealaltă picaturile de ploaie…. Pe un obraz cade o picătură de ploaie, iar pe celălalt o lacrimă … Până și sufletul e împarțit în două. O parte din el se chinuie să rămână ancorat in realitate, iar cealaltă se gândește doar la tine…

image

Nu mi-am dorit nici măcar o secundă să mă îndrăgostesc de tine. Dar și inima e într-o continuă luptă. O parte din ea, e la tine, iar o parte luptă pentru a continua un curs firesc al vieții…

„Nimic nu e ceea ce pare!!!”

Amintirea primei iubiri…


Nicio clipă din viaţă, nu seamănă cu alta. Uneori… ne înfruptăm din amintiri… Oricât de mult ne-am dori să retrăim unele clipe, cu atât mai mult, par că se îndepărtează de sufletele noastre.

Amintirea primei iubiri… rămâne în sufletele noastre pentru totdeauna. O amintire frumoasă? O grea povară, închisă în suflet, cu un lacăt ale cărui chei sunt pierdute???

În fiecare an… retrăiesc acele amintiri… gândindu-mă la el, la ce a fost…. la ce ar fi putut să fie… Acum, e atât de aproape de mine… şi atât de departe în aceleşi timp. Nu va înţelege niciodată ce a însemnat pentru mine, cât de importantă a fost iubirea lui… Nu ar fi capabil să mă asculte… Dacă ar citi aceste rânduri, n-ar înţelege nimic… Sau aşa ar lăsa impresia……….mda….. un insensibil……..

Cum să iubeşti un asemenea om? Cum? M-am întrebat de mii de ori… Ce se întâmplă cu mine? Iubesc o vagă amintire? Fug din când în când, în trecut? Sau mă chinuie prezentul?

Eu….nu mai sunt la fel… El, nici atât… Viaţa s-a schimbat şi ne-a schimbat pe amândoi… Dar inima mea a rămas captivă în trecut? Într-un trecut ce nu-mi aparţine…….. numai mie. Şi…acum stau şi mă gândesc…el să fie „prinţul” ce trebuie să mă elibereze din trecut? Să mă readucă în prezent? Sau… altcineva o să invadeze vieţile amândurora şi ne va fura ceva… ce cândva era doar al nostru?

Şi totuşi… sunt doar nişte întrebări fără răspuns…dintr-un trecut ce încă…n-a apus…

Vise_Z


// Posted By Iulia Radu on 2 Aprilie 2009

Vise_Z

Ce s-a intamplat? Am adormit…acum cateva minute am inchis ochii. Nu-mi dau seama ce s-a intamplat.

Uite ceasul, este 01:28. Nu au trecut clipe…au trecut ore intregi de cand dorm…Dar adineauri eram aici cu prietenii. Uf!!!…Am visat din nou! Era un vis frumos; eram cu vechii prieteni. Povesteam, cantam. Aaaaaaaa! Dar chitara? Unde am pus-o? A…ramas in vis…Si visul? Unde a ramas?

In inima si in sufletul meu. A fost trimis de cineva sa-mi insenineze gandurile, sa ma bucure…

Se intampla ca din cand in cand sa visam…Nu intotdeauna lucruri frumoase, dar n-am sa vorbesc despre cosmaruri. Vreau sa pastrez pentru o vesnicie visele frumoase.

Dar ce e visul? De multe ori se intampla sa inchidem ochii si sa ne trezim in alte “lumi”. Ne-am dori sa ramanem acolo pentru o vesnicie, dar asa e viata cu ale ei carari. Deschidem ochii si …din nou visam; visam la o viata mai buna, la o viata mai frumoasa. Ne creem propriul univers, cu propriul soare, galaxia noastra in care nu primim meteoriti sau sateliti, ce vor sa rupa tacerea.

Cate suflete din lumea intreaga mai stiu sa visesze? Cate suflete mai au timp sa viseze? Cotidianul ne ofera numai greutati, stres, oboseala, ne impovareaza sufletele. Si toate astea adunate, ne fac mai rai.

Visului i s-au atribuit definitii filozofice, lumea privindu-l ca pe cceva inexplicabil, ca pe o lume nepalpabila…La ce sunt bune lucrurile palpabile, perisabile in timp? Ne ajuta in vreun fel sufletul? Ne implinesc oare menirea printre muritori?

O viata nu poate fi frumosa, daca nu incercam sa visam din cand in cand, sa fugim de lumea reala care ne cam macina. Visul ne face mai curati, mai frumosi sufleteste, ne lasa sa privim deschis catre tot ce ne asteapta!

Imi place sa visez si nu voi renunta la vise…..