Tu… nu ai fost ca ei…


Tu ai fost diferit… Nu mi-ai dăruit nici stelele, nici luna.
Nu mi-ai promis iubire veșnică. Nici nu ai amintit vreodată de ea. Nu ai folosit cuvinte mari ca să mă cucerești. Parcă nici nu îți doreai asta.
Nu ai făcut niciodată un pas către sufletul meu. Ba chiar ai fugit de mine.
Nici măcar nu ai încercat să cauți încredere în mine, dar ai reușit să o scoți la „suprafață”.

image

Nu mi-ai șoptit nici cele mai credibile gânduri. Nu ai vrut să îmi mângâi, nici măcar o secundă, sufletul.
Și… cu toate astea, mi-ai oferit ceea ce alții caută, aleargă sau luptă o viață întreagă să poată obține…

Mi-ai adus, de nenumărate ori, involuntar, zâmbetul pe buze.
Mi-ai dat puterea să accept viața, cu toate nedreptățile și toate clipele de tristețe.
Mi-ai dăruit, poate, cel mai minunat dar,  momente perfecte… despre care nu aș fi crezut că există…

image

Și așa am realizat că, „nu există viață perfectă, dar există momente perfecte”…

Mi-ai adus marea la picioare, iar eu… ți-am spus că vreau oceanul…


Încerci să mă schimbi, deși știi că nu o să  reușești. Mă cunoști de atâta amar de vreme… Știi că ai în fața ta un om puternic. Îmi cunoști slăbiciunile… și de fiecare dată, știi ce subiect să abordezi, doar pentru a-mi demonstra încă o dată că te interesează persoana mea, mai mult decât orice…
Mi-ai promis stelele, eu ți-am spus că nu-i de-ajuns…
Mi-ai adus marea la picioare, iar eu… ți-am spus că vreau oceanul…
Ai zâmbit… Și din nou, cu pragmatism, m-ai întrebat: „Crezi că îți va aduce mai multă satisfacție decât marea?”
Privirea mea ți-a fost de ajuns, încât să spui: „Dacă asta îți dorești, atunci, așa o să fie!”
Și eu, ce am făcut? Am râs în sinea mea… Și am zis… „Doamne, chiar e plină lumea de nebuni…”
Ai fi capabil să îmi dai chiar și viața ta…

image

Iar eu… aș râde iar… și iar…
Te mint și îți spun orice, doar ca să te pot îndepărta… Pari că înțelegi, dar stai liniștit și aștepți că mă voi schimba…
Dar eu, nu știu ce e iubirea… Sunt un om realist, nu cred în ea… Mi se pare un joc al minții, iar mie nu îmi place să mă joc! Cel puțin, nu cu mintea…

Și atunci te vei întreba: „Sunt singur?”


Nu te amăgi cu amintirile! Nu te iluziona cu viitorul!
Trăiește în prezent! Bucură-te de viață, de fiecare clipă și zâmbește… azi poți privi spre cer!

image

Oare mâine vei mai putea?
Luptă să îți îndeplinești dorințele! Antrenează-te! Fii perseverent, optimist! Cu speranță și încredere, vei ajunge la finalul cursei, învingător!
Vei întâmpina obstacole. De unele te vei lovi… rău… Peste altele vei face salturi pline de măreție. Vor fi și obstacole ce ți se vor părea imposibil de depășit, dar nu uita imposibilul devine posibil, când te aștepți mai puțin!
Cu timpul, vei învăța, că doar ceea ce lași să se apropie de tine te poate lovi, dar te poate ajuta și să zbori…
Și atunci te vei întreba: „Sunt singur?”
Da! Ești singur! Toți suntem singuri. Avem propriile căi, ce se intersectează, din când în când…
 Viața, karma sau Dumnezeu… contribuie la asta..

image

TU… continuă să lupți, să fii original, să ajungi unde ți-ai propus!

Capricornul…


Nu sunt o împătimită a zodiacului, dar descrierea de mai jos, mi se pare frumoasă și foarte asemănătoare caracterului meu….

O capră neagră, singuratică, urcă un munte pleșuv; urcușul e greu și ea caută cu multă băgare de seamă un locuşor pe care să-şi sprijine piciorul pentru a se avânta în urcuș, îl găsește și cu multă prudență îl încearcă, îl constată că e ferm sub greutatea ei și pornește mereu din urcuș în urcuș. La un moment dat alunecă, cade, îşi zdreleşte genunchii, dar își revine imediat în fire și pornește din nou la drum. A ajuns sus, însă nu pe piscul muntelui. Nu-i mulțumită, căci culmea muntelui care-şi dă mâna cu norii cerului, este țelul ei. Se oprește un pic, răsuflă, i se face foame, dar rabdă și când nu mai poate răbda se mulțumește cu câteva fire de iarba arsă.

image

     O ia din nou la drum și în sfârșit, după cazne de neînchipuit, ajunge pe culmea muntelui pleșuv, de unde, cu o privire roată, îmbrățișează tot orizontul și abisul fără fund al văilor negre.

image

     Nu e mulțumită, căci ar vrea să meargă mai sus, dar n-are unde; atunci cată deznădăjduită spre Cer. Pare că într-acolo ar dori să meargă.

(Sursa: http://www.viatatasanatoasa.com/capricorn.html)

Am ales până am cules… cele mai frumoase roade…


În lumea aceasta, plină de ură, răutate, răzbunare, indiferență, nepăsare, durere, am ales să fiu diferită…

image

Am ales să zâmbesc, chiar dacă sufletul îmi plânge…
Am ales să alerg, până mi se taie răsuflarea…
Am ales să zbor, până ce aripile îmi sunt frânte…
Am ales să înot, chiar dacă apa e înghețată…
Am ales să-i apreciez pe oamenii care se bucură de prezența mea, uneori… insuportabilă…
Am ales să mă ridic, cu demnitate, chiar dacă se întâmplă să mă împiedic, să cad în noroi și să mă lovesc…
Am ales să îmi trăiesc viața după propriile instincte, fără să îmi pese de ce cred ceilalți…
Unii, ar spune că am ales, până am cules. Nu i-aş putea contrazice, e adevărat! Dar sunt mândră de ceea ce am cules… 🙂

image

Nu putem face întotdeauna alegerile cele mai bune, dar numai așa reușim să ne îndreptăm spre calea dorită…

Pact cu Timpul


Am făcut un pact cu Timpul. Nu ne mai vorbim. Fiecare își vede de treaba lui. Încercăm să ne ignorăm reciproc. El a promis că nu va lăsa să se vadă când voi trece prin el. Toate acestea cu condiția  ca eu… să uit… că el trece… Că nu îmi voi raporta acțiunile, dorințele, visele, existența, la Timp.
Mă lasă să trăiesc în visare, să trăiesc cu iluzia veșniciei…

image