Fericire?!?!


Mi-am amintit de o discuție pe care am avut-o acum mai bine de zece ani, cu o prietenă, despre fericire… Eram niște copile și totuși ne puneam multe întrebări despre FERICIRE:
Există?
De ce percepem fericirea doar ca pe o stare de moment?
Sunt lucruri mărunte ce ne aduc zâmbetul pe față…
Sunt momente de fericire ce ne aduc lacrimi pe obraji…
Dacă ai putea, ai face o selecție între aceste momente?
Să fie un scop al vieții?
Reușim să fim fericiți, găsind un echilibru între inimă și rațiune?
Cel mai des întâlnim fericirea în ochii copiilor. Să-i privim mai des, să învățăm de la ei să fim fericiți!
Libertatea=fericire?
Da!
Având libertatea de a face ce ne place, de a trăi așa cum ne dorim, de a ne crea propriul universul, de a avea idealuri, de a stabili anumite limite, de a iubi, putem fi fericiți, în fiecare secundă.

” A fi fericit nu înseamnă că totul este perfect. Ci faptul că ai decis să vezi dincolo de imperfecțiuni.” (Autor anonim)

image

Fericire


Mă vezi zâmbind… atunci să știi că sunt „un optimist convins”!

Poți fi sigur că soarele îmi zâmbește mie și numai mie, dintre norii care plâng. Nu văd umbre întunecate, ci trăiesc în razele curcubeului. Tu îți numeri secundele de fericire din propria-ți viață, pe când eu, învăț să am o stare generală de fericire.

Nu sunt orgolioasă sau egoistă, nicidecum nu este vorba despre asta! Nu vreau să te simți frustrat citind acest articol, ci doar vreau să te fac să înțelegi că având o stare sufletească „de fericire”, „de bine”, poți duce o viață relaxată.

Ieri gândeam diferit… astăzi, vreau doar să mă bucur de tot ce mi se oferă şi să trăiesc viața din plin, iar mâine voi zbura și drumul meu spre împlinire va fi unul lin.

Litoral 2014_ 355

Bucuria nu cere îndeplinirea multor criterii


– un articol de Dana Alecu –

Dacă, femeie fiind, simţi tristeţe, revoltă, resemnare sau orice, mai puţin bucurie şi mulţumire faţă de viaţa ta, este timpul să te opreşti o clipă pentru a înţelege modul în care tu îţi priveşti viaţa. Încearcă pentru câteva momente să nu te gândeşti la ce anume mai trebuie să faci, în ce direcţii trebuie să mai alergi, ce eforturi trebuie să mai faci şi pe cine mai trebuie să mulţumeşti pentru te bucura de linişte şi de mulţumire sufletească.

Oprindu-te şi cercetând această situaţie, vei ajunge să înţelegi că de fapt tu eşti cea care îţi stabileşti nişte standarde imposibil de atins – cel puţin nu în totalitate – şi apoi îţi iroseşti timpul, energia, vitalitatea, încercând să le atingi. Este un fel de mit al lui Sisif pe care ţi-l asumi în fiecare zi, fără ca nimeni să îţi ceară de fapt acest lucru. Este posibil ca citind rândurile acestea să te revolţi, să spui că sunt lucruri care chiar „trebuie“ făcute, că dacă nu rezolvi un anumit lucru, şeful, soţul, copiii sau colegii îţi vor reproşa sau vor avea de suferit. Este un lucru foarte adevărat, dar şi mai adevărat este faptul că de multe ori cel mai sever judecător al tău eşti, de fapt…, tu însăţi. Prin gândurile care se perindă, uneori aproape automat prin mintea ta, îţi clădeşti în jur adevărate ziduri care te împiedică să te bucuri de viaţa ta, aşa cum ţi-a dat-o Dumnezeu, aici şi acum. Intrând în această capcană a lui „trebuie“, a condiţionărilor pe care ni le punem, păşim într-o cursă în care nu avem ocazia să ne întâlnim nici cu noi înşine, nici cu ceilalţi.

Vreau sa traiesc, din plin, fiecare clipa…


Sunt momente cand imi doresc sa treaca repede timpul… Sunt precum un copil, care isi doreste in mijlocul verii sa vina Sarbatorile de iarna, pentru a se bucura de cadourile lui Mos Craciun…

Dar, azi… mai mult ca niciodata, nu mai vreau sa simt cum trece timpul… Vreau sa invat, sa am puterea de a ma bucura de fiecare clipa… Vreau sa traiesc fiecare clipa cu intensitate maxima… Sa dau tot ce e mai bun… Sa ma bucur de fiecare rasarit, de fiecare nor de pe cer, de fiecare raza de soare, de ploi… sa simt toate zambetele care se indreapta spre mine, sa vad fetele triste din jurul meu, dar sa nu ma copleseasca sentimentele…

Bucurandu-ma de fiecare clipa, simt ca viitorul imi ofera numai surprize placute si ma invata sa aleg din viata, doar momentele ce tind spre absolut…

Vreau sa traiesc, din plin, fiecare clipa… pentru a simti fiecare picatura de iubire, pe care, TU, o indrepti catre oceanul, plin de iubire si fericire, pe care-l cream IMPREUNA…

Azi… nu mai sunt eu… nu mai sunt eu, cea de ieri…


Azi nu mai sunt eu… cea de ieri… Si asta nu inseamna ca m-am schimbat… ci doar ca am realizat multe… Am regasit vechii prieteni pe care ii uitasem candva… intr-un coltz de suflet, cum ar spune o buna prietena…

Tare ciudata vara asta… am pierdut mult… dar am regasit si mai mult… N-am pierdut „prieteni” ci… „ei” m-au pierdut pe mine… N-am pierdut timp alaturi de ei… ci doar am invatat sa-l valorfic alaturi de cei care… intr-adevar merita…

Nu mai sunt eu cea de ieri pentru ca am invatat sa ma bucur si mai mult de viata, de fiecare clipa… Azi zbor, alerg, zambesc, visez, sper, caut fericirea in tot… si invat sa ma bucur de ea…