Fericire?!?!


Mi-am amintit de o discuție pe care am avut-o acum mai bine de zece ani, cu o prietenă, despre fericire… Eram niște copile și totuși ne puneam multe întrebări despre FERICIRE:
Există?
De ce percepem fericirea doar ca pe o stare de moment?
Sunt lucruri mărunte ce ne aduc zâmbetul pe față…
Sunt momente de fericire ce ne aduc lacrimi pe obraji…
Dacă ai putea, ai face o selecție între aceste momente?
Să fie un scop al vieții?
Reușim să fim fericiți, găsind un echilibru între inimă și rațiune?
Cel mai des întâlnim fericirea în ochii copiilor. Să-i privim mai des, să învățăm de la ei să fim fericiți!
Libertatea=fericire?
Da!
Având libertatea de a face ce ne place, de a trăi așa cum ne dorim, de a ne crea propriul universul, de a avea idealuri, de a stabili anumite limite, de a iubi, putem fi fericiți, în fiecare secundă.

” A fi fericit nu înseamnă că totul este perfect. Ci faptul că ai decis să vezi dincolo de imperfecțiuni.” (Autor anonim)

image

Nimic nu e ceea ce pare…


Cu un ochi privesc pe fereastră…imagecu unul în viitor….. cu o ureche ascult acordurile melodiei preferate…cu cealaltă picaturile de ploaie…. Pe un obraz cade o picătură de ploaie, iar pe celălalt o lacrimă … Până și sufletul e împarțit în două. O parte din el se chinuie să rămână ancorat in realitate, iar cealaltă se gândește doar la tine…

image

Nu mi-am dorit nici măcar o secundă să mă îndrăgostesc de tine. Dar și inima e într-o continuă luptă. O parte din ea, e la tine, iar o parte luptă pentru a continua un curs firesc al vieții…

„Nimic nu e ceea ce pare!!!”

Articol de suflet – 26


Câteva rânduri din acest articol au fost conţinutul unui „spam” primit acum câteva zile pe blog. Mi s-au părut interesante, aşa că am dat o căutare şi am găsit blogul lui Daniel Mitre, doipedoi.com. 

Planurile mele sunt realizabile…

January 29th, 2013 scris de Daniel M.

555455_402975163130294_702842857_nÎmi mut bufniţele de la fereastă şi privesc în gol. Aştept să mă inviţi la cafele şi mă gândesc cu ce să te surprind azi. Ești ceea ce iubesc, sunt ceea ce ofer.

Cu tine vreau să reclădesc din temelii totul. Până și îndoielile. În timp și așteptând. Te pot aștepta o viață întreagă dacă ăsta este testul pentru mine. Iubesc doar o singură dată. Profund și cu tot altruismul necesar.

Visez la o lume a noastră înconjurată de oameni speciali, de slăbiciuni ascunse și senzații pe care le vreau doar pentru noi.

Cine mă iubește îmi arată asta. Pe cine iubesc eu poate nu. Ți-ai explorat săbiciunea vreodată? Că eu vreau să încerc.

Planurile mele sunt realizabile. Îmi oferi îndoială și fericire. La pachet cu ce ești și ce vrei de la mine. Dacă am acceptat să te iubesc așa cum ești înseamnă că… ce vede lumea negativ eu înțeleg. Tu înțelegi ce e cu tine? Sau ce vrei?

M-ai întrebat ce vreau de la viață dar mi-ai acoperit buzele. Și oare ce îmi doresc mai intens decât ce spun în gura mare că vreau? Liniște și focuri mistuitoare. Din inimă.

Am momente în care vreau să fiu răsfățat și apreciat. Sau mai mult răsfățat. Orice mă agită ziua vreau să am seara alinare. De la tine. În cel mai simplu mod. Te-ai gândit că poți face pe cineva fericit? Pe mine. Uneori să păstrezi un om aproape de tine, trebuie doar să îi arăți că există. Sunt stiluri bizare, sentimente bizare și căi bizare de acceptare. Eu te-am acceptat așa cum ești. Demult! Tu? Te-ai acceptat?

Mi-ai arătat că se poate. Că eu cel mai rece om de pe pământ pot să iubesc. În felul meu ciudat, mi-ai îndeplinit aproape toate dorințele. Anul ăsta vreau să învățăm să fim fericiți. Noi.
Eu știu ce-mi doresc, știu ce și cum iubesc, îmi cunosc inima și poate mintea.

Articol de suflet – 2


Autoarea articolului este Anda. O găsiți aici și chiar dacă scrie destul de rar, scrie destul de bine, zic eu.

Nu știu multe despre viață

miercuri, 14 martie 2012

     Nu stiu multe lucruri despre viata. Nu sunt nici suficient de mare, nici destul de invatata  sa privesc cu detasare si sa accept faptul ca exista povesti ce iti imprima emotii . M-am multumit traind aici cu  toate acele lucruri care imi faceau inima sa bata mai tare. Am iubit incet, am cazut, m-am ridicat si am asteptat cu nerabdare sa incerc din nou.
    Am plecat fara sa privesc inapoi atunci cand am crezut ca este timpul sa o iau de la capat. Si am crezut pentru un timp ca reusesc. M-am inselat. Poti fugi de multe lucruri, mai putin de tine insati.
    Nu pot spune nici acum, in momentul in care iti scriu aceste randuri, ce m-a facut sa m-a opresc asupra ta. Poate niste amintiri de demult suprapuse unor ochi care pareau a spune mai multe decat as fi putut eu intelege. Poate faptul ca erai atat de diferit de toti cei pe care ii cunosc, de mine, pentru ca aveai darul de a ma aduce cu picioarele pe pamant din al 9-lea cer si a ma ridica atunci cand ma gaseam infranta si nesigura. Doar din cuvinte. Fara nici un efort din partea ta, existenta ta ma linistea si imi dadea fiori totodata. Devenisei micul meu secret ce ma facea sa zambesc de fiecare data cand imi aminteam de tine, un capriciu, o necunoscuta pe care nu aveam de gand sa o desoper chiar daca te cunosteam mai mult in fiecare zi. De fapt, ma cunosteam pe mine… Asa cum nu ma mai stiusem niciodata. Si imi placea fata aceea. Visatoare, nebuna, calma si plina de verva, ca un vulcan pe jumatate activ, asteptand momentul cataclismului. Asa cum nu as fi putut aparea in fata nimanui, ma gaseam in fata ta, convinsa fiind ca distanta si fapul ca nu erai pana la urma decat un necunoscut, imi permite sa fiu asa cum vreau fara teama de repercursiuni.
    De fiecare data cand erai cu mine, te simteam al meu. Fara sa te ating. Nu sunt genul de femeie care sa aiba usor inima franta, nu mi-a fost nicodata teama sa sufar. Chiar ma incita ideea ca existenta mea atat de bine pusa la punct in aparenta, sa fie zdruncinata putin. Imi place ca nu sunt perfecta si imi placea ca ceea ce faceam cu tine, nu semana cu nimic din ceea ce mai facusem pana acum. Ma linistea faptul ca nu sunt langa tine sa ma vezi atunci cand rosesc, cand zambesc, cand ma aprind de dorinta sau cand ma las prada furiei. Imi placea jocul acesta de-a fi si a nu fi cu tine, ca orice lucru nou si interesant din viata mea.
Plec inainte sa ma vezi plangand, si urasc lacrimile care imi ard obrajii si faptul ca ma pierd. Nu ar fi trebuit sa se intample asta. Imi jurasem sa nu ma implic si realizez ca m-am mintit foarte bine. Nu stiu regulile acestui joc. Stiu doar ca trebuia sa risc, chiar daca am pierdut. Si m-ai pierdut. Daca m-as intoace in timp, nu as putea schimba nici macar o secunda.
Nu sunt suparata pe tine, doar putin pe mine. Pentru ca stiam ca se va termina asa. Si imi pare rau ca s-a terminat asa.. bine .. terminat.. nici nu sunt convinsa ce presupune asta, avand in vedere ca de fapt nu am inceput nimic.
     Nimeni insa nu va stii, doar noi doi. Pana la urma, este doar o poveste banala dintre un barbat si o femeie care se gasesc la un moment dat. Si apoi fiecare apuca pe drumul sau. Voi zambi ca de obicei, voi gresi ca de obicei, voi incerca sa repar acele capitole din viata mea care ameninta sa imi intunece viitorul.

P.S: Dacă ați citit vreun articol ce v-a rămas în suflet și credeți că s-ar putea încadra la această categorie, vă invit să veniți cu prupuneri.