Împlinire ?!?


Împlinirea vine atunci când îți dai seama că nu ai nevoie de nimeni și de nimic, pentru a te simți bine.. Vine atunci când esti sigur de propriile forțe. Suntem, cu adevărat împliniți, în momentele în care devenim încrezători și împăcați… cu sine.

Nu suntem niciodată fericiți, din toate punctele de vedere. Putem fi mulțumiți de ceea ce avem, iar dacă încercăm să acceptăm că fericirea vine din lucruri simple, mărunte, ne îndreptăm spre calea împlinirii sufletești. Poți întreba mii de oameni ce le-ar trebui pentru a se simți împliniți și vei fi surprins de răspunsurile lor. În aparență pot părea complexe. Pot fi obiective greu de atins, dar niciodată imposibile. Totul depinde doar de noi!    

Am realizat că nu am nevoie de nimeni pentru a fi fericită, iar cei de care aveam nevoie au fugit. Au fost prea lași sau mult prea nepăsători. Astăzi.. ei nu mai există pentru mine…

Dar este loc întotdeauna, pentru speranță și o cale sigură spre un zâmbet sincer.

Reclame

Iertare…


Se spune că o greşeală recunoscută este pe jumătate iertată… iar IERTAREA este poarta spre libertate…

Învaţă puterea iertării

Iartă-i pe cei care te-au umilit.

Iartă-i pe cei care te-au făcut să suferi.

Iartă-i pe cei care ţi-au aruncat vorbe aiurea şi te-au rănit.

Iartă-i pe cei care ţi-au făcut rău cu bună ştiinţa.

Iartă-i pe cei care te-au rănit fără dorinţă şi fără ştiinţă.

Iartă-i pe toţi cei care te judecă şi nici macar nu te cunosc.

Şi mai ales iartă-te pe tine pentru tot ce ai facut rău, pentru greşelile pe care le-ai făcut din neştiinţa, pentru suferinţa pe care ai pricinuit-o altora.

Iartă-te pe tine apoi vei putea ierta să ii ierţi pe ceilalţi, vei putea să simţi tot mai mult prezenţa lui Dumnezeu.

IARTĂ NEÎNCETAT!! Căci şi Tatăl iartă neîncetat. 

Autor anonim

Timpul trece, e necruţător şi trebuie să învăţăm să alegem ce e  bun şi ce e frumos, pentru un parcurs lin, pe scara vieţii…

Liniștea


S-o fi numind constatare, maturitate sau pură dorință?

De ceva vreme un singur gând  îmi răstălmăcește întreaga ființă… O singură dorință se pare că mi-ar fi de ajuns pentru întreaga viață… Și tind să cred, această dorință nu se va îndeplini așa ușor.

Dacă în trecut, m-ar fi întrebat cineva ce îmi doresc de la viață, aș fi spus sănătate, iubire și o carieră în plină ascensiune… Acum nu îmi doresc decât LINIȘTE, LINIȘTE SUFLETEASCĂ, iar pe zi ce trece constat că nu e așa de ușor să obțin asta…

De fapt liniștea ce mi-o doresc, însumează toate dorințele mele din trecut… Fugim după iubire, ne luptăm să ne păstrăm sănătatea și să ne bucurăm de ea (sau  nu)… Visăm la o viață profesională bună, la un job bine plătit și… liniștit. Toate acestea nu fac decât să ne aducă LINIȘTEA…

Stresul este un alt factor ce ne tulbură liniștea… Dar de unde stres? De multe ori… stresul ni-l provocăm singuri. Îmi tot propun să nu mă stresez, să mă detașez de probleme – ale mele sau ale altora – dar încă mai am de învățat.

Liniștea presupune și uitare…

Oare liniștea sufletească – de lungă durată – e un ideal? Totuși, contează cum gândim și să înțelegem că doar noi putem decide în ce mediu alegem să trăim, cum să trăim și cât de liniștiți să fim.

Iar asta înseamnă maturitate spirituală, egoism sau mediocritate?

Iată câteva citate ce au ca temă LINIȘTEA:

„Dacă vrei să ai liniște sufletească, atunci trebuie să înveți să bei ceai dintr-o ceașcă goală.” – James Clavell

„O oază de linişte este cred cea mai înţeleaptă dorinţă a omului pentru viaţa lui. Cât de important este să trăieşti măcar în casa ta într-o atmosferă de armonie sufletească!” – Ileana Vulpescu

„Doar geniile care au marcat istoria au reuşit să creeze lucruri minunate în condiţii foarte grele. Pentru noi, oamenii obişnuiţi, e nevoie de o oarecare linişte sufletească pentru a putea deveni creativi.” – Pera Novacovici

„Numai prin noi înşine, oricât de puternică ne-ar fi individualitatea, n-am putea ajunge la o formulă sufletească întreagă. În fiecare din noi sunt reprezentaţi nu numai factorii actualităţii, ci toţi aceia care în decursul timpurilor au încrucişat destinul omenesc. Întreaga noastră alcătuire sufletească poartă pecetea societăţii şi culturii în cadrul cărora ne-am format. Acumulările trecutului, febrilitatea clipei de faţă şi aşteptările viitorului, toate acestea alcătuiesc în sufletul nostru o mare solidaritate de valori.” – Dimitrie Gusti

Forrest Gump (alergând): Am alergat timp de 3 ani, 2 luni, 14 zile şi 16 ore.(Se opreşte şi se întoarce.)
Tânărul care alerga după el: Linişte, linişte! Va spune ceva!

Forrest Gump (după o pauză): Sunt cam obosit… Cred că o să mă duc acasă.” – replici din filmul Forrest Gump

„Pastila longevităţii – liniştea sufletească.” – Mihai Cucereavii

Guest post – Natura amorţită


     Linişte… Prea linişte. Toată natura este împietrită. Noapte… Parca cineva ar fi pictat totul cu praf de cărbuni.

     Dintr-o dată, liniştea este întreruptă de un foşnet. Apoi altele şi altele. În întunernic nu se distinge clar ce ar putea fi. Apoi, luna biruieşte norii denşi şi grei, asemănători plumbului. Întai o rază firavă de lumină, apoi işi fac loc şi celelalte, iar în final se arată în toată splendoarea sa.

     Acum, se vedea clar cine disturba liniştea nopţii: o colonie de furnici ieşiseră din adăpostul lor călduros pentru a aduna ultimele frunze. Văzându-le de aproape, ai putea spune că sunt asemănătoare unor lucrători din fabrică: modul în care cooperează şi transportă frunzele, până la muşuroi şi felul în care merg aliniate, denotă faptul că aceste mici creaturi ar putea cândva sa ajungă la fel de inteligente ca şi oamenii.

     La câţiva metri distanţă, un cerb se uită mirat la procesiune. E prima lui toamnă şi este atent la tot ce mişcă. Ai putea spune că pădurea este adormită, dar în întuneric, viaţa este din ce în ce mai prezentă.

–   Nu vă supăraţi, micuţe făpturi, dar ce faceţi voi cu toate frunzele acelea? Nu le absoarbe pământul?

–    Micuţule cerb, avem nevoie de frunze pentru a ne încălzi. Aşa cum tu te ascunzi la poalele unui copac, aşa ne ascundem şi noi în adâncurile pământului, iar pentru a fi mai călduros, folosim frunze.

     Cerbul părea foarte interesat de tot procesul şi a vrut să le ajute pe furnici.

     Peste un ceas, în întunericul apăsător, îşi face loc lumina unei lanterne. Un cuplu de îndrăgostiţi parcurgea cu grijă potecile acoperite de brumă, în încercarea de a ajunge la şosea.

     Peste tot unde te uitai, era prezentă şi viaţa: gâze, animăluţe nocturne, care îşi făceau ultimele provizii. Cu toţii ştiau ceea ce avea să urmeze în mai puţin de câteva ore.

     Apoi, zorii s-au ivit, luminând ceaţa densă şi înecăcioasă. Nicio mişcarea nu se mai simţea, totul era amorţit. A trecut ziua, aproape pe nesimţite, iar apoi s-a instalat cruda noapte.

      Dar, de data aceasta, lucrurile erau diferite. În bezna nopţii, viaţa nu mai exista. Totul era îngheţat. Orice urmă de căldură s-a evaporat. Vietăţile pădurii ştiau ce avea să urmeze, iar pentru ele, iarna înseamnă hibernare.

     Până la primăvara, natura va rămâne amorţită, îngheţată.

    Câteodată, animăluţele ne dovedesc inteligenţa lor. Instinctele se pare că sunt mai puternice decât inteligenţa lor.  Dacă le-am urma exemplul şi ne-am pregăti din timp, pentru orice, nu am mai fi luaţi prin surprindere de forţa naturii. Neprevăzutul este de fapt, prevăzut. Oamenii schimbă totul în rău şi complică lucrurile. Dacă ne-am urma instinctele, ne-am uşura existenţa.

      Guest post scris de Andreea de la blogul lui Alex Zaharia

Sufletul meu… la limita dintre cer si pamant…


Stau si ma gandesc… la suflete… la sufletul meu, al tau, al tuturor…

Iar in incercarea de a-i gasi o asemnare in natura… m-am gandit la orizont… la locul in care cerul devine una cu pamantul… la locul in care pare sa fie speranta, linistea si tot ce e mai frumos… Un loc greu de atins… Asta e sufletul meu… uneori senin, fara nori, unde totul e frumos, inflorit… alteori e intunecat… chiar furtuna… Si incearca sa exprime atat de multe… dar reuseste atat de putin…

Orizontul e cel care imi transmite liniste, atunci cand il privesc… Insa sufletul meu…

Această prezentare necesită JavaScript.