Integrala vieții mele


Integrala vieții mele
Privirea ta de ieri
M-a derivat cu totul
Că nu-țeleg ce-mi ceri.

Prin prisma vieții mele
Întâi când te-am zărit
Mi-ai apărut pierdută
La minus infinit.

Iubirea mea crescândă
Un maxim atinge
Iar raza ei vectoare
La tine mă împinge.

Spre tine ecuație,
Formulă ideală,
Figură grațioasă,
Ca semnul integrală.

Nutresc ca asimptotă
Speranța că vreodată
Vom fi-mpreună-acolo
Hiperbolă-adorată.

Doresc continuu aceasta,
Alerg la infinit
Și-am probabilitatea
Că nu sunt rătăcit.

Socoate și tu însăți
Dacă n-am drept c-alerg,
Spre limita la care
Cei ce iubesc converg.

Revino în domeniu
Să rezolvăm cu bine
Problema de a fi
O funcție de tine.

Să adunăm sărutul
În serii dezvoltate
În serii divergente
Ce nu pot fi însumate.

Dar mi-e că din pacate
Frumozul vis feeric
Va fi o cantitate
Cu minus înainte,
Ce stă râzând brutal,
Sub aripa întinsă
A unui radical.

Sursa

Anunțuri

Toamna de suflet – Tudor Arghezi


Toamna de suflet – Tudor Arghezi

Zilele albe, iata, au inceput sa plece,
Ca niste barci tacute, pornind fara lopeti.
In tarm ce face seara si steaua-n cerul rece
Pazeste cripta noptii cu candeli si peceti.

În sirul vietii noastre intreg, se face seara,
O seara fara sunet, nici vant, nici amintiri.
Ieri a plecat o barca, azi alte barci plecara,
Convoi de goluri strampte pe undele subtiri.

D-ar rasuna in lume macar un glas de goarna!
De s-ar clati pe lume un singur larg talaz!
Nu. Nemiscata-n margini, lumea se rastoarna
Si, ca sa cante, straja de sus si-a luat ragaz.

 

De-as fi un stei de pesteri, cioplit cu dalta-n lung,
As sta s-astept cu tihna, culcat pe-o muchie dreapta,
Cele din urma mute vecii sa le ajung,
Cu templul in spinare, carui slujesc de treapta.