Oricât de mult am încerca să fim actori de comedie, viața tot este o dramă, într-un final!


Alergăm după bani toată viața… Muncim, ne zbatem, ne stresăm și ajungem să trecem prin timp, fără a mai prețui puținele clipe de fericire. Mergem pe stradă cu capele plecate, fiind prea „apăsați” de griji și uităm de cele mai multe ori să ridicăm privirea spre cer, doar pentru a ne bucura că îl putem vedea.

Lăsăm cuvintele să ne afecteze, în loc să le folosim pentru alinare sau pentru a-i face pe cei din jur să zâmbească.
Ar fi mai simplu și mai ușor să alegem doar momente frumoase, zâmbetele sincere și simplitatea… Dar nu reușim întotdeauna…

Suntem supuși încercărilor pentru a învăța să facem alegerile potrivite.
Sunt momente, cuvinte, oameni ce își pun amprenta asupra fiecăruia dintre noi, pentru totdeauna.
Ce bine ar fi să putem păstra, în amintire, doar ceea ce ne poate bucura, ridica moralul și ceea ce ne înălță sufletul!

Oricât de mult am încerca să fim actori de comedie, viața tot este o dramă, într-un final!

Și atunci te vei întreba: „Sunt singur?”


Nu te amăgi cu amintirile! Nu te iluziona cu viitorul!
Trăiește în prezent! Bucură-te de viață, de fiecare clipă și zâmbește… azi poți privi spre cer!

image

Oare mâine vei mai putea?
Luptă să îți îndeplinești dorințele! Antrenează-te! Fii perseverent, optimist! Cu speranță și încredere, vei ajunge la finalul cursei, învingător!
Vei întâmpina obstacole. De unele te vei lovi… rău… Peste altele vei face salturi pline de măreție. Vor fi și obstacole ce ți se vor părea imposibil de depășit, dar nu uita imposibilul devine posibil, când te aștepți mai puțin!
Cu timpul, vei învăța, că doar ceea ce lași să se apropie de tine te poate lovi, dar te poate ajuta și să zbori…
Și atunci te vei întreba: „Sunt singur?”
Da! Ești singur! Toți suntem singuri. Avem propriile căi, ce se intersectează, din când în când…
 Viața, karma sau Dumnezeu… contribuie la asta..

image

TU… continuă să lupți, să fii original, să ajungi unde ți-ai propus!

Viaţa


Viaţa… Ce descriere să-i atribui… E de ajuns să spun „viaţa este totul” sau să folosesc cuvinte mari? E de ajuns să spun minune, mister, sentimente, luptă, ascensiune sau declin???

Fiecare dintre noi am putea vorbi/scrie o viaţă despre… viaţă…

În această „luptă continuă” mă gândesc adesea la misiunea pe care ar trebui să o duc la bun sfârşit. Mă întreb dacă voi reuşi… iar de fiecare dată destinul îmi oferă câte un răspuns, o îndrumare sau chiar şi câte o lovitură.

Dar cum să reacţionez atunci când am parte de evenimente total neaşteptate, când las deoparte amintirile, dar acestea se întorc în viaţa şi în sufletul meu?vector-wallpaper-life-wallpapers-array-wallwuzz-hd-wallpaper-7726

Am avut parte de mii de întâmplări în viaţa aceasta… unele prea triste pentru a fi amintite, altele prea încărcate de emoţie, pentru a fi povestite… Ştiu doar că, uneori am aşteptat să ningă cu întâmplări în viaţa mea… am aşteptat fulgi cu minuni… şi au căzut pe strada mea, în casa mea şi peste mine.

Încerc să fiu optimistă, să sper că viaţa mea va fi un drum lin în ascensiune profesională, personală… dar evenimentele de zilele acestea, din ultima perioadă de timp m-au învăţat că fiecare clipă trebuie respectată şi trăită la intensitate maximă…

10-write-life-story

Single. And I feel fabulous!


Am dat de acest articol aseară, printre postările minunatei Alice Nastase Buciuta. Un articol minunat, potrivit vremii, ce descrie perfect starea mea generală. Autoarea articolului este Cezara Popescu. Articolul complet îl găsiți aici.

„Un capuccino, va rog. Imi desfac esarfa, las ziarul din mana. Respir. In sfarsit – constientizez ca respir. Miroase-a cafea. A patiserie fina. Cativa tipi stau la rand la casa. Cineva cere un ceai. E cald, se vorbeste-n surdina…

Miroase intotdeauna atat de bine la OMV. E o senzatie de viata care se-ntampla.

Fara zahar, ii raspund brunetei cu zambet larg,  oval perfect al fetei, parul strans sub sapca rosie. Zaharul si biscuitii mi-i iau singura, dupa care m-asez pe unul din scaunele inalte. Stau la aceeasi masa, intotdeauna. Scot telefonul, iau agenda, las telefonul. Deschid Suplimentul de cultura, citesc cateva paragrafe, m-agat in cateva ganduri si-apoi le dau pe toate la o parte –pagini de ziar, telefon, file de-agenda; granule de zahar dispersate pe masa alba; chestii de rezolvat, franturi din zi… Imi aduc aminte de ce-am venit acolo, de fapt. Ca sa fiu cu mine. Ca sa ma uit minute in sir pe geam, fara sa ma gandesc la nimic.

Din cand in cand, casa de marcat se deschide si se-nchide cu rontaitul ei mecanic, hipnotic, atat de imbibat in sunetele din jur incat aproape nu-l mai disting … Cineva amesteca-n ceai, aud distinct clinchetul linguritei in cana. Inchid pentr-o secunda ochii si iau prima gura de cafea. Perfecta, in paharul alb de carton. Cafeaua are chiar si-aici la OMV Petrom un gust vienez. Si miroase atat de bine! As putea sa spun asta de-o suta de ori. Nu e niciodata plin si nu se vorbeste tare; ori poate sunt eu norocoasa. Afara, timpul se zburleste si deja miroase a iarna, a foc in soba. E mirosul anilor mici, cand bunica ne facea foc in soba de terracota, ma uitam cum iese fum pe hogeac si-ncapeam toti in casa ei mica, si toata strada noastra cu case mirosea asa, a foc de lemne si-a sanius si-a decembrie…

Dincolo de geamurile mari, luminile unui oras care sta sa adoarma.  Amortire-a-iarna. Picaturile de ploaie se alungesc pe geam serpuite, zbarcite de vant. Copaci desfrunziti, suprapusi peste cerul alburiu, amurgit, fara-o culoare anume. Ca o schita in sepia. Pasari negre rotite, in stoluri, prevestind iarna. Si tu nu esti departe si nu esti aproape. Nu esti cu mine; nu te regasesc nici macar intr-un pliu iscusit al memoriei. Tu nu esti nicicum.

Intre timp cafeaua mea se raceste si scade. Aici, inceput de decembrie. Amortire a iarna.
Ma ridic. Imi zaresc o clipa reflexia in sticla geamului, suprapusa imperfect peste firma luminoasa si farurile unei masini venita s-alimenteze. N-am terminat cafeaua, intotdeauna imi mai las doua guri, o iau cu mine. Pe masa a ramas bonul pe care-am notat, in creion, o singura fraza ( una pe care-am ocolit-o ani in sir neintelegand-o, si-am suspectat ca tre sa fie  inventia vreunei redactoresse de la Cosmopolitan care single, deprimata dar c-o revista de vandut, a venit cu ideea neverosimila de-a pune doua antagonisme,  single si fabulous, in ingustimea aceleiasi propozitii): I feel fabulous.

E un gand care in ultimele luni s-a insinuat printre celelalte si le-a dat un sens. O directie.  E o stare, o chestie a mea, o faza prin care trec. Sunt singura dar…nu ma simt singura. Am mai trait asta si-n alte momente. Dar toate erau  marginite de-o presimtire, de-o asteptare-ncordata, asa cum asteapta pamantul inainte sa treaca o herghelie de cai… Acum, nu mai construiesc asteptari. Acum traiesc, iau zilele una dupa alta, si-mi chivernisesc asteptarile cum stiu mai bine. In clipa in care m-am reasezat in centrul vietii mele, miraculos, lucrurile au inceput sa devina tot mai limpezi. Conduc singura, fac chestii care-mi plac, ma grabesc sau intarzai la intalniri, e treaba mea; nu-mi fac planuri de Sarbatori. Nu mai depind de orarele nimanui iarna asta. Si nici nu-mi sare inima atunci cand suna telefonul! dar e OK. Nu privesc peste umar cand merg pe strada, nu caut niciun inceput de poveste. Ma am pe mine.

Ies din benzinaria cu cafenea si usa se-nchide in urma mea cu un clic scurt, metalic. Deschid portiera, invart cheia-n contact si-n timp ce sorb cafeaua rece si dau in marsarier, simt ca las in urma secole de-ndoiala, de deznadeje, de neiubire, epoci nesfarsite in care femeile si-au vrut, si-au cautat sistematic rostul in bratele unui barbat care sa le iubeasca.

Femei…Frumoase sau sterse, caline, sfioase ori pline de forta, cu glas mieros sau de-a dreptul isterice, revoltate,  pretentioase sau simple, vizionare sau nevazute, tacute sau vocale, tandre ori aspre, intepate sau dulci, femeile-si croiesc intotdeauna visuri mari, ceva mai mari decat realitatea insasi.

Femeilor care duc la bun sfarsit o multime de roluri de dimineata pana-n amurg, femeilor care au luptat si s-au sacrificat pentru egalitate, pentru a deveni scriitoare, pentru a face merge la Oxford si Cambridge cot la cot cu barbatii, pentru a purta pantaloni, pentru a avea drept de vot si functii politice, tuturor femeilor care-au avut un cuvant de spus de-a lungul timpului le datorez, le datoram azi demnitatea, siguranta de sine, puterea noastra de a incapea in toate aceste secvente. Chiar si sentimentul de libertate si de firesc din afara unei relatii.  Si n-am de ce sa ma simt singura sau frântă de indoiala. Ma simt usoara, pentru ca asa cum spune un pasaj magnific din Ecleziast, exista un timp in care cosi si-un timp in care destrami. Un timp in care pierzi, si unul in care castigi. Un timp in care desenezi si altul in care privesti pur si simplu coala alba, imaculata, gandindu-te cu ce o s-o umpli cand o sa te reapuci de desenat. Un timp in care construiesti vise si altul in care-ti odihnesti mainile. Si-n timpul asta poti face – lasa-ma sa-ti soptesc  – cel mai firesc, cel mai bun lucru din lume: sa TRAIESTI. Sa-ti umpli timpul cu viata traita.

Zilele curg la fel de firesc. Si timpul are rabdare cu tine (pentru ca tu ai invatat sa ai rabdare cu timpul) neimpregnat de nicio agenda sentimentala, fara presiunea unor dorinte care in fond nici nu-s in intregime ale tale. „Maine” e o piesa in palma ta – una mica si alba, rotunjita la capete, o fereastra intr-un puzzle imens ce capata culoare si indrazneala in functie de curajul cu care-o deschizi, cu care-o asezi. In care zilele, noptile si anii isi urmeaza ritmul lor, intamplarile vin si trec, iubirile se fac si se desfac, oamenii pleaca sau raman, iti tin de urat, te petrec dintr-o poveste in alta…

Maine deschide atatea posibilitati.  Dar eu sunt aici. Acum. Si ma bucur ca sunt. E OK. Si de data asta-i de-ajuns.”

Alegerile de zi cu zi


Clipele se măsoară în vorbele ce le spunem sau ce le auzim, în sentimentele ce se nasc în sufletele noastre, în emoțiile ce le trăim și în alegerile pe care le facem.
Toate acestea sunt menite să ne dezvolte experiența de viață, să ne descurajeze sau chiar să ne schimbe cursul natural al destinului. Depinde de fiecare dintre noi, cum privim lucrurile.
Cineva drag, îmi spunea la un moment dat, că tot ceea ce spunem/gândim/facem, se duce undeva, în univers, întorcându-se la un moment dat, înzecit, asupra noastră.
Sunt situații în care suntem nevoiți să luăm o decizie, ce nu ne este tocmai pe plac sau pur și simplu, regretăm alegerea făcută.
În unele momente, mă întreb dacă am luat cele mai bune decizii și ce s-ar fi întâmplat dacă aș fi ales contrariul. Probabil… nu voi afla niciodată ce s-ar fi întâmplat, dacă aș fi luat altă decizie… Şi aşa mă duc cu gândul la incertitudinea permanentă a vieții, a clipei, a timpului. Dar despre asta, am să scriu altă dată.

Sfârşit de an


„Se zice că timpul trece. Timpul nu trece niciodată. Noi trecem prin timp.” – Garabet Ibrăileanu

Iată că şi anul 2012 se apropie de sfârşit. E perioada în care tragem linie şi adunăm şi analizăm rezultatele. Pentru mine, una dintre cele mai mare realizări, din acest an, este faptul că am reuşit să adun aici, pe blog, din ianuarie şi până acum, peste 335000 de vizualizări.

Voi încerca să realizez un bilanţ al activităţii mele ca blogger, în anul 2012 şi vă invit şi pe voi să faceţi acelaşi lucru. Nu aş vrea să numesc aceată activitate „leapşă”, ci simplu BILANŢ.

Cum aţi trecut voi prin TIMP în 2012?

  • Care au fost cele mai bune articole ale voastre?
  • Câte articole aţi postat?
  • Câte comentarii aţi adunat?
  • Câţi abonaţi aveţi?
  • Pe ce alte blog-uri aţi scris?
  • Ce alte blog-uri v-au atras atenţia în acest an şi aţi reuşit să le citiţi constant?
  • Cum aţi descrie în câteva cuvinte activitatea blog-ului vostru din 2012?

Sunt invitaţi să participe la acest bilanţ toţi cei care deţin un blog şi citesc acest articol, dar şi următorii:

ALEGEREA SOPHIEI, DEBY, AURA RUSU, BLOGATU’, COLTU’ CU MUZICĂ, CRISTI MILLA, D-PETRE, DESPRE NIMICURI ŞI ALTE FANTEZII, DIVERSE DIVERSIFICATE, S-O ARDEM STUDENŢEŞTE, THE DREAMER, DUPĂ ORA 25, EDDIE, FOILETONUL, IDEIŞIIDEI, IOAN USCA, IULIA HUIU, LIFE IN PICTURES, TOUCH OF DREAM, MIRELA PETE, LAURENŢIU PINŢOI, RATZONE, ROKSSANA, ROMANIAN STAMP NEWS, STROPI DE SUFLET, TEO NEGURA, TU1074, VERONICISME, CARMEN, NINULESCU

P.S: Vă invit să citiţi şi ultimul meu guest-post, ce face parte din maratonul iniţiat de Emil Călinescu.

Vorbe care te-nfioară


Am primit acest mail zilele trecute şi mi-au ajuns în suflet aceste vorbe de duh… Sper să şi rămână aici… Sunt vorbe frumoase ce merită citite.
O zi liniştită!
Daca ceva nu merge, daca suntem nemultumiti, inseamna ca e timpul sa ne reorientam, sa schimbam abordarea, sa ne reinventam, sa fim creativi. Caci noi suntem primii responsabili pentru tot ce suntem, facem si avem in viata noastra.”
(dr Nicoleta Svarlefus )
„Ar trebui sa incercam sa traim asa fel incat, daca s-ar pierde Evanghelia, numai privindu-ne cineva, ea sa poata fi scrisa din nou.” 
(Mitropolitul Antonie al Surojului)
„Nu poate înţelege şi nici practica iertarea cel stăpânit de îndreptăţirea de sine. Acela va fi permanent blocat în argumentele care-i justifică atitudinea sa faţă de ceilalţi. Cine este obsedat de dreptate nu poate ierta, pentru că nici nu poate iubi. Acela percepe viaţa la schimb, mercantil: aşteaptă mereu să primească atât cât dă.”
Preotul Prof. dr. Constantin Coman (Dreptatea lui Dumnezeu şi dreptatea oamenilor)
 
„Familia este biserica de acasa.”
Sf. Ioan Gura de Aur
 
„Cum traiesti, asa te rogi.
Cum te rogi, asa traiesti.”