Vis de toamnă


Se plimba pe străzi, având căștile în urechi și ascultând neîncetat, aceeași melodie.

Mergea haotic spre nicăieri. Mii de gânduri contopite cu mii de răzvrătiri, mii de amintiri… se zbăteau în mintea ei. Lupta dintre inimă și rațiune nu dădea semne să se finalizeze.

Din când în când zărea farurile unei mașini, iar câte o frunză, ce plutea ușor-ușor spre pământ, părea să o trezească la realitate.
Se intreba: „Încotro se îndreaptă? Unde o vor mai <<duce>> proprii pași? Ce căi nebănuite îi vor mai apărea în cale?”
Își continua plimbarea, fredonând câte un vers, pe câte o stradă, pe care nu mai trecuse de mult. Spera să-și poată continua drumul, în liniște, fără a zări privirea curioasă a vreunui trecător.
Un strop de apă i se prelingea pe obraz. Nu era convinsă dacă plouă sau pur și simplu… era o lacrimă.
Totul era confuz.

Nu înțelegea ce se întâmplă. Devenise conștientă că visează, dar totul părea atât de real…
Cu toate acestea, sunetul alarmei o readuse în cotidian…

Anunțuri

Visez sau trăiesc?


Se poate să fie un vis…
Nici prin ploaie nu grăbesc pasul… Merg încet, lăsând picăturile reci să îmi atingă sufletul. Poate așa se va trezi! Poate va reuși să vadă și să accepte realitatea…
De fapt, nici nu știu ce îmi doresc… Să mă bucur în tihnă de picăturile de ploaie și să rămân în lumea me

image

a sau să mă trezesc la realitate?
Oare îmi doresc răbdare? Da! Răbdare… răbdare fără limite…
Vorbeam cândva de limite… de limitele fiecăruia dintre noi. Azi știu că nu pot spune despre un om că e limitat. Mai exact, fiecare dintre noi își impune anumite limite, pe care are curajul să le depășească sau nu.
Eu rămân, cel puțin pentru încă o secundă, în lumea mea… Voi avea timp să mă gândesc și ce fel de limite mi-aş impune cu mare strictețe și pe care le voi da la o parte.
Dar câți dintre noi avem curajul să ne recunoaștem limitele?

Continui să visez


Incertitudine, nepăsare, zâmbet, neliniște, indignare, visare…

image

În ultima vreme am început să mă gândesc tot mai des la incertitudinea clipei, a momentului, a destinului.
Doar clipa prezentă pare a fi una dintre cele două certitudini ale vieții. Clipa prezentă, iar cea de-a doua… moartea.
În rest, totul este atât de incert, nesigur, ceea ce stârnește multe întrebări în mintea mea.
Visez des… când cu ochii deschişi, când cu ei închiși, uneori, poate, doar căutând răspunsuri la toate aceste întrebări…

image

De multe ori nu găsesc răspunsul dorit… Dar continui să visez… și tresar… Gândurile îmi zboară iar şi îmi amintesc că… încă trăiesc… Învăț să mă bucur de prima certitudine…prezentul… trăindu-mi visul, până la cea de-a doua…

De ce te uiti la mine???


Cristian Vasile

De nu afla de tine niciodata…
Si nu privea surasul tau…

Raspunde-mi tu, micuta fata…
Era mai bine, ori era mai rau?

Ma simt sfarsit,
Cand nu te vad o seara…
Privirea ta e viata mea,
Si cand te vad imi vine-n minte iara,
Sa fiu departe, sa te pot uita

De ce te uiti la mine?
Atunci cand trec prin calea ta
Caci eu ma tem de tine
Si-mi frange inima

De ce te uiti la mine?
Si cand adorm cu tine in gand
De ce ? caci pentru tine,
M-a scos din vis plangand

De ce privesc in urma ?
La fiecare pas…
Si cand vorbesc de tine,
Se stinge al meu glas…

De ce te uiti la mine?
Atunci cand trec prin calea ta…
Caci n-am sa pot vreodata,
Sa uit privirea ta…

De ce privesc in urma?
La fiecare pas…
Si cand vorbesc de tine,
Se stinge al meu glas…

De ce te uiti la mine?
Atunci cand trec prin calea ta…
Caci n-am sa pot vreodata,
Sa uit privirea ta…