Oricât de mult am încerca să fim actori de comedie, viața tot este o dramă, într-un final!


Alergăm după bani toată viața… Muncim, ne zbatem, ne stresăm și ajungem să trecem prin timp, fără a mai prețui puținele clipe de fericire. Mergem pe stradă cu capele plecate, fiind prea „apăsați” de griji și uităm de cele mai multe ori să ridicăm privirea spre cer, doar pentru a ne bucura că îl putem vedea.

Lăsăm cuvintele să ne afecteze, în loc să le folosim pentru alinare sau pentru a-i face pe cei din jur să zâmbească.
Ar fi mai simplu și mai ușor să alegem doar momente frumoase, zâmbetele sincere și simplitatea… Dar nu reușim întotdeauna…

Suntem supuși încercărilor pentru a învăța să facem alegerile potrivite.
Sunt momente, cuvinte, oameni ce își pun amprenta asupra fiecăruia dintre noi, pentru totdeauna.
Ce bine ar fi să putem păstra, în amintire, doar ceea ce ne poate bucura, ridica moralul și ceea ce ne înălță sufletul!

Oricât de mult am încerca să fim actori de comedie, viața tot este o dramă, într-un final!

Zâmbetele rămân doar o reacție a zborului…


Suntem tot timpul pe fugă. Alergăm, în mare viteză către idealuri. Zburăm cu supersonice prin viață, făcând câte o escală pe aeroportul fericirii, al speranței sau al optimismului. Realimentăm și pornim, din nou, în goană, spre drumul vieții. Viteza acesta, prea mare, nu ne permite să ne bucurăm de lucrurile mărunte din jurul nostru.

image

Stresul continuu, provocat de frica zborului, de eventualele turbulențe, de toate celelalte obstacole de care ne lovim sau de problemele pe care le întâmpinăm, ne îndepărtează de frumusețea vieții. Asfel devenim tot mai încruntați, mai supărați, mai triști.
Zâmbetele rămân doar o reacție a zborului…

image

LA MULŢI ANI, COPILĂRIE!!!


Lasa-mi, lume, puterea de a zambi soarelui si imbufnarea de a fugi descult prin ploaia de mai, iunie si din tot restul vietii. Nu ma grabi, lasa-ma sa ma bucur de fulgii de ploaie si de stropii de zapada. Nu ma arunca inca in valurile vietii fara sa ma legi la ochi ca la baba-oarba. Mai lasa-ma sa rascolesc in punguta cu doi bani in cautarea fericirii. Lasa-ma de fapt copil si nu ma creste mare.

Lasa-mi, lume, puterea de a zambi soarelui si imbufnarea de a fugi descult prin ploaia de mai, iunie si din tot restul vietii. Lasa-ma copil si nu ma creste mare. Lasa-ma sa pictez lumea in culorile tipatoare de pe asfalt. Ingaduie-mi sa ma joc cu creioane colorate si sa desenez viata asa cum este ea: simpla si colorata. Mai lasa-ma sa rascolesc in punguta cu doi bani in cautarea fericirii si sa o gasesc in jocul de-a tara care isi vrea ostasii inapoi. Sa mai gust macar o data din bucuria unor cirese negre si amare puse in varf de urechi. Jocurile sa se intinda nebunesti pana in miez de noapte si fiecare vacanta de vara sa se termine intr-un roscat si imens foc de tabara. Lasa-ma sa ma bucur cu ochii inchisi de frumusetea pe care o vedeam zi de zi in mersul meu spre scoala, in trecerea banala pe langa ceilalti. Nu ma arunca in valurile vietii inainte de a ma lega la ochi mai strans decat la „baba-oarba”. Nu ma grabi si te rog, lasa-ma sa ma bucur de fulgii de ploaie si de stropii de zapada. Nu vreau sa invat umbrele si sa ma doara tacerile, eu vreau sa adorm senin, cu capul aplecat comod in poala mamei. Lasa-mi toate acestea…

Lasa-mi simturile sa nu uite cum miroase pamantul amestecata cu fan si iarba si roua proaspata de dimineata. Lasa-ma sa mananc puricei de mamaliga si corcoduse acre cu sare pana cand sunt trasa grozav de urechi, lasa-ma sa-mi ling degetele de dulceata atat de dulce a vatei pe bat. Lasa-mi placerea de manca zahar pe paine si lasa. Lasa-ma sa ma dau in calusei si sa cred ca asa de repede trebuie sa zboare si Fat-Frumos catre Cosanzeana lui, marea catre munte, visele catre realitate si visurile catre implinirea lor. Lasa-ma sa ma impiedic, sa cad, intinde-mi mana, dar lasa-ma sa ma ridic singur sau impreuna din tine. Lasa-ma sa pot sa rad de ceea ce nu mi s-a intamplat inca. Si daca cineva rade de mine, sa pot sa rad si eu de el si sa uit apoi. Sa plang si sa uit pentru ce mi-au curs siroaiele de lacrimi. Lasa ca grijile mele sa se rezume la pedeapsa aplicata de doamna invatatoare pentru ca nici astazi nu am fost cuminte. Lasa splendoarea lumii intregi sa stea agatata de ramura de brand in ziua de Craciun. Lasa adultul sa fie copil si sa se mandreasca cu asta. Lasa copacii mari si verzi plini de dude mov care ne murdaresc pielea pana la piele sa creasca in livezi sau in copacii din fata casei, nu intr-un ghiveci la bloc. Lasa-ma sa gonesc dupa fragi si mure si sa-mi pierd papucul in adancul fantanii de la marginea padurii. Nu conteaza ca o sa port o saptamana papucii cei urati de paie…

Lasa-mi ochii sa ii gadile verdele padurilor si sa nu cunosc griul cladirilor si cele 1000 de fete ale monitorului si ale internetului. Lasa sa mi se inroseasca urechile si obrajii de placerea de a ma legana ore intregi intr-un tobogan. Sa ma lasi sa sar in sus de bucurie cand joc sotron. Sa nu ma pedepsesti cand plang ca amarul si supararea or sa-mi treaca repede. Sa nu-mi iei inocenta caci fara de ea, eu sunt nimic. Nu-mi maturiza zambetul caci in lipsa lui nu mai pot sa fiu nici eu. Nu ma lasa sa ma intristez si nu mai turna… daca poti… nisip in clepsidra scurta a vietii. Lasa-ma sa-mi fie teama de monstrii care ma asteapta pe holul intins si mare si nu de monstrii umani, din viata reala. Lasa-ma sa cred ca prietenii imaginari sunt mai reali decat cei virtuali si ca iti sunt alaturi atunci cand am nevoie. Lasa-ma sa cred ca daca miros suflu in palariutele albe si zburatoare de papadie imi voi intalni intr-o buna zi printul sau sufletul meu pereche. Lasa-ma sa zbor peste campii odata cu ele… Lasa-ma sa nu stiu de ce dispar oameni fara sa-si ia ramas bun, lasa-ma sa cred pana la ultima suflare ca iubirea ne apartine pana la ultima suflare celor care mai cred inca in zbor.  Lasa-ma sa cred in iubire, in oameni, in frumusetea lor si fereste-ma, lume, de durerea de a uita ce inseamna sa fii copil.

La multi ani, copii adulti! Si La Multi Ani copiilor vostri! Copilaria… nu o putem lasa sa dispara, este singurul lucru care merita pastrat viu.

Un articol de Dana Negoita

Sursa

M-am trezit zâmbind…


Da… pentru că erai lângă mine. Pentru că în fiecare zi, îmi dăruiești a ta iubire…

M-am trezit zâmbind și am realizat că va fi o zi senină și caldă de primăvară… Am realizat că mă voi putea bucura de soare, dar voi încerca să mă bucur și de toooooot ceea ce mă înconjoară…

Mi-e dor de zilele senine, fără stres, în care mă bucuram de orice… O floare, ciripitul unei păsări, râsetele copiilor de la joacă, o melodie dragă sufletului meu, o plimbare în natură îmi vor încânta mereu inima… mă vor înveseli…

În fiecare seară îmi propun să mă întorc în timp, să mă reculeg, să mă gândesc la ceea ce mă face cu adevărat fericită, iar de dimineață să mă pot bucura de lucrurile mărunte ce fac parte din viața noastră, dar pe care de multe ori le ignorăm…

M-am trezit zâmbind și așa îmi doresc să fie mereu… Vreau să învăț să selectez doar ceea ce e frumos și bun… să râd precum un copil ce știe să se bucure de orice…

“Învăţaţi să lăsaţi pe chipul vostru să înflorească un zâmbet, este darul pe care-l oferiţi aproapelui, este darul pe care-l oferiţi întregului Univers!” – Octavian Paler
Sursele fotografiilor aici și aici.

Funny Christmas