As the sun goes down…


​Zâmbeam… și fredonam versurile melodiei din titlu…

Îmi îndeplineam, cu atâta ușurință, una dintre marile dorințe ale copilăriei.
Priveam soarele, cum apune liniștit, în marea albastră, oferindu-mi un spectacol de culori, ce se cerea a fi imortalizat. Iar gândurile îmi erau departe… atât de departe…

Liniștea aceea, apăsătoare, dar relaxantă, în același timp, nu îmi puteau potolii gândurile.

Peisajul ireal, trezea un munte de speranță, de dorință și încredere într-un viitor minunat, încununat de seninătate și de bucurii.

Eram copleșită de aminitiri, ce mă țineau strâns în ghearele trecutului… Visam încrezătoare la viitor, dar nu mă puteam desprinde de tihna dominantă a prezentului.
Ruptă de tot ceea ce se întâmpla în jurul meu, eram doar eu, soarele și marea. În depărtare, zăream siluetele celor care, urmăreau acest spectacol.
Câte poveşti o fi ascultat marea?!? Câte secrete o fi ascuns soarele, odată cu apunerea sa!?!
Fără a aștepta un răspuns, mi-am amintit că eram acolo cu un scop. Am luat aparatul din nisipul încă fierbinte și am surprins, în prea puține fotografii, apusul mult visat.
Și așa am realizat că sunt momente în viață când apusul, pe lângă liniște, oferă mai multă speranță în viitor, decât orice alt început…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s